Profesorul universitar de literatură franceză, Mircea Morariu, singurul reprezentant al Oradiei între nominalizaţii Galei premiilor UNITER pe 2013, a câştigat, luni seară, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Palatul Culturii din Târgu Mureş, premiul pentru critică teatrală.

Criticul de teatru a mărturisit, în cadrul galei, că primeşte premiul în anul în care se împlinesc 30 de ani de când a publicat prima sa cronică.

Mircea Morariu a mai fost nominalizat de două ori la premiile UNITER, obţinând această distincţie şi în 2009. Criticul şi publicistul orădean este titularul rubricilor de cronică teatrală şi de carte de teatru ale revistei Familia şi colaborează cu publicaţii de specialitate precum Teatrul azi şi Cronica veche.

Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost primit de "Victor sau copiii la putere", regizat de Silviu Purcărete, iar cel pentru cel mai bun regizor i-a fost acordat lui László Bocsárdi, pentru spectacolul "Hamlet".

La Gala UNITER pe 2013 premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Cornel Răileanu pentru "Ce nemai pomenită aiureală", de la Teatrul Naţional Cluj, în timp ce trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal l-a primit Alexandra Fasolă cu rolul titular din spectacolul "Yentl" de la Teatrul Evreiesc din Bucureşti.