Dragostea fără frontiere. Aşa şi-a spus Sal, un japonez care a decis să o ia de nevastă pe Nene Anegasaki, partenera sa virtuală din jocul video Nintendo DS Love Plus.

Nunta a fost oficiată de un preot şi nu a lipsit nici maestrul de ceremonii, dar nici cavalerul de onoare. Momentul solemn a debutat cu un slideshow şi un filmuleţ în care invitaţii au aflat cum s-au cunoscut cei doi şi cum a evoluat relaţia lor şi s-a încheiat, cum era normal, cu rostirea jurămintelor maritale.

Înainte de a o cunoaşte pe Nene, Sal a fost un adevărat Romeo al jocurilor video. A vut mai multe prietene, însă pe niciuna n-a iubit-o ca pe Nene.

Desigur, nicio poveste de iubire nu are farmec dacă în calea fericirii celor doi nu există şi obstacole. În cazul lui Sal, obstacolul era legea japoneză, conform căreia căsătoria nu poate avea loc decât între doi oameni în carne şi oase. Aşa că Sal a postat încă de acum un an o petiţie online, prin care solicita schimbarea legilor. Curios sau nu, au fost destui aceia care i-au susţinut iniţiativa. Cum necum, un an mai târziu, Sal şi-a văzut visul cu ochii.

Ceremonia a fost transmisă pe Internet. Mulţi internauţi le-au prezentat celor doi cele mai sincere felicitări.