Pasionaţii de miresme îmbietoare sunt invitaţi să-şi creeze propriul parfum în cadrul unui nou atelier organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal. Evenimentul, destinat adolescenţilor şi adulţilor, se va desfăşura pe 4 şi 5 martie 2025, începând cu ora 17:00, la sediul instituţiei de cultură.
La fel ca la ediţia de anul trecut a evenimentului, sub îndrumarea designerului Dorin Negrău, participanţii vor avea ocazia să combine esenţe florale, creând astfel un parfum unic pe care îl vor putea lua acasă.
"Miresmele florilor din grădina bunicilor vor prinde viaţă şi vor trezi nostalgii, adunate într-un parfum unic, acum la început de primăvară, în preajma zilei de 8 Martie", au transmis reprezentanţii MŢC într-un comunicat de presă.
Doritorii trebuie să ştie că taxa de participare este de 55 lei de persoană, iar locurile sunt limitate.
Înscrierile se pot face individual sau pentru grupuri de maximum 20 de persoane până luni, 3 martie, de luni până vineri, între orele 08:30 şi 15:00, la numărul de telefon 0774.499.413.