Un orădean a luat ţeapă cu un parfum cumpărat dintr-un mic stand cu parfumuri orientale aflat în galeria Lotus Center, unde a intrat cu convingerea că mall-ul e mai cu ştaif şi, deci, e mai mic riscul să fie păcălit.

De ce i-a fost frică n-a scăpat, căci parfumul nici nu are certificat de garanţie, aşa cum au cele originale, şi a mai şi plătit pe sticluţă – atenţie! – de patru ori preţul cu care aceasta se vinde, de pildă, pe emag.

Când şi-a dat seama de păcăleală, omul a cerut banii înapoi, dar vânzătoarea l-a refuzat, devenind, zice el, insolentă de-a dreptul, catalogându-l şi gras, şi prost, iar asta de faţă cu alţi clienţi.

Urmarea? Evident, orădeanul a sunat la Poliţie pentru a reclama faptul că magazinul vinde produse contrafăcute, iar apoi şi la Protecţia Consumatorului, unde a cerut nu doar să-i fie înapoiaţi banii plătiţi pe parfumul contrafăcut, ci şi daune morale. Numai să-i şi primească...

UPDATE: Clientul a făcut scandal

Proprietarul standului a contactat redacţia BIHOREANUL, nemulţumit că afacerea sa a fost pusă într-o lumină proastă şi subliniind că nu vinde produse contrafăcute, ci doar originale. Potrivit acestuia, reacţia reclamantului a survenit în contextul în care, după achiziţia parfumului, a observat că produsul pe care el l-a cumpărat avea un preţ redus pe site-ul emag, afaceristul susţinând că, de fapt, clientul a fost cel care a provocat scandalul şi "mai nu a bătut-o" pe vânzătoare pentru că, într-o primă etapă, nu a acceptat să-i returneze produsul.

"Potrivit legii, nu suntem obligaţi să returnăm produsele în situaţia în care clientul vine să ne spună că l-a găsit mai ieftin altundeva, ci doar dacă produsul deteriorat sau nu corespunde, sau dacă angajata mea i-a vândut «castraveţi» în loc de «roşii», or nu a fost aşa". Mai mult, proprietarul standului susţine că i-a promis clientului nemulţumit că îi va returna banii în contul bancar (plătise cu cardul), însă acesta ar fi refuzat, şi deşi că i-ar fi arătat documente ce atestă autenticitatea produselor, acesta a preferat circul.

Până la urmă, conflictul va fi tranşat de autorităţile sesizate.