Direcţia de Sănătate Publică a vrut să atragă atenţia asupra obezităţii într-un mod inedit: a scos elevii la un flashmob în Piaţa Unirii, lansând astfel proiectul "Mişcare în pauza mare", ce conţine un set de exerciţii simple, menite să promoveze activitatea fizică în rândul elevilor.
Potrivit explicaţiilor dr. Zoia Bitea, director adjunct al DSP Bihor, practic, este vorba despre un calup de exerciţii fizice cu o durată de doar 7 minute, mai puţin decât cele 20 de minute alocate pentru paiza mare, dar care stimulează toate grupele de muşchi, aşa încât starea de sănătate a copiilor să nu se degradeze în timp, dat fiind că stau ore în şir pe scaun.
Vineri, de la ora 10.45, mai mulţi elevi de la Liceul cu Program Sportiv, împreună cu instructori de fitness de la Arsnova, au făcut o demonstraţie pentru a arăta că exerciţiile nu sunt deloc grele, fiind aplaudaţi şi chiar însoţiţi de trecători, care s-au arătat încântaţi de iniţiativă.
Flashmobul "Mişcare în pauza mare" face parte dintr-un program mai amplu al DSP Bihor, "Fii activ pentru sănătate", derulat din 2015 până în 2020, ce are ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin mişcare şi alimentaţie, pentru a preveni apariţia bolilor cronice.
Potrivit cifrelor postate pe site-ul DSP Bihor, supragreutatea şi obezitatea reprezintă la nivel global, al cincilea risc de deces.
Cel puţin 2,8 milioane de adulţi mor în fiecare an ca urmare a faptului ca au greutatea peste limitele normale. Supragreutatea şi obezitatea răspund de peste 44 % dintre problemele cauzate de diabet, peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace şi de 7- 41% dintre problemele cauzate de anumite forme de cancer.
Obezitatea este de cele mai multe ori legată de factori ai stilului de viaţă ce pot fi preveniţi, în mod special obiceiurile alimentare deficitare şi sedentarismul.