Până acum nici doi ani, Meda şi Damia erau dansatoare de succes în Oradea, făcând parte din diferite trupe de dans hip-hop. Şi-au dat însă seama că oraşul nu le poate oferi prea multe unor dansatori profesionişti, aşa că au mers să caute succesul în Bucureşti.

Au făcut o alegere bună: acum dansează cu una dintre cele mai la modă trupe româneşti, colaborează şi cu alţi cântăreţi sau formaţii şi au ajuns să cunoască "lumea bună" a Capitalei.

Pentru succes

Meda Negruţ, acum în vârstă de 22 de ani, şi Damia Salloum, de 21 de ani, s-au mutat în Bucureşti în septembrie 2009, după ce fuseseră dansatoare în trupele de hip-hop şi dans modern M&Q, respectiv Art Beat. Îşi doreau performanţă şi succes, mai ales că prima dansează de la 10 ani, iar cea de-a doua de la 16.

Aflând că trupa Deepcentral, formată din George Călin şi Doru Todoruţ, caută dansatoare, orădencele s-au prezentat la casting. Alături de alte două tinere, una din Bucureşti şi alta din Constanţa, Meda şi Damia au câştigat preselecţia, astfel că anul trecut, de Valentine's Day, au urcat în premieră pe scenă alături de Deepcentral. Pentru Damia era pentru prima oară când dansa cu artişti în vogă, în timp ce Meda mai trecuse prin astfel de experienţe, ea fiind aproape un an dansatoarea Giuliei, o solistă aflată cândva în top.

Căutate

13 meda negrut.jpgDe la prima apariţie cu Deepcentral, orădencele au dansat la peste o sută de concerte, majoritatea în ţară, însă multe şi dincolo de graniţe. În medie, au cam 2-3 spectacole pe săptămână. "Am fost în Bulgaria, Moldova, Germania. Pe 12 martie mergem la Londra", zice Meda (foto). Publicul cel mai numeros l-au avut la Romanian Music Awards de anul trecut, când au dansat în faţa a 30.000 de oameni. Deepcentral a ajuns şi mai căutată după ce melodia "In Love" a fost cea mai difuzată la noi în 2010, aşa că şi apariţiile TV au urmat din belşug.

Contractul orădencelor cu trupa Deepcentral nu este unul de exclusivitate, astfel că fetele pot dansa şi cu alţii, dacă au cereri. Şi au avut, căci au prestat pentru emisiunea "În puii mei", prezentată de Mihai Bendeac la Antena 1, pentru Corina, o altă vedetă a muzicii dance, dar şi pentru DJ Sava şi Raluca, ale căror piese rulează mai ales în cluburi. Fetele au dansat şi pentru trupa Morandi a lui Marius Moga, la filmarea videoclipului pentru piesa "Rock the world", vizualizat deja de sute de mii de ori pe YouTube.

La "export"

13 damia salloum.jpgCele două orădence spun că, după mai bine de un an de şedere în Capitală, s-au acomodat cu viaţa de acolo, chit că la început bucureştenii li se păreau trişti şi reci. Şi-au schimbat părerea poate şi pentru că au început să cunoască tot mai multe vedete. "Ne înţelegem foarte bine cu Alex Velea, cu Raluca de la DJ Sava. Ne ştim şi cu Smiley, cu Morandi, cu Marius Moga", spune Damia (foto).

Fetele şi-au continuat studiile tot în Bucureşti, Damia fiind studentă în anul II la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii Bucureşti, iar Meda la Economia Turismului Intern şi Internaţional, din cadrul Universităţii Româno-Americane, tot în anul II.

Pe viitor, amândouă sunt hotărâte să nu se lase de dans atât cât o să le ţină picioarele. Dar vor să facă un nou pas: să evolueze în străinătate. Pentru că nu-i totuna să dansezi pe o scenă din România sau pe una din America, la care visează cu ochii deschişi...