După ce a stat în prima etapă a returului, FC Bihor revine în campionat în acest week-end şi va disputa următorul joc din Liga a II-a, Seria a II-a, sâmbătă, de la ora 11, în deplasare, la Câmpina, pe terenul formaţiei locale AFC Fortuna Poiana.

Jocul va conta pentru etapa a XIII-a şi va opune echipele situate pe locul III, AFC Fortuna Poiana, cu 21 de puncte, şi locul X, FC Bihor, cu 7 puncte. În partida din tur, de la Oradea, din etapa a II-a, AFC Fortuna s-a impus cu scorul de 3-1.

Dacă în runda anterioară FC Bihor a stat, prahovenii au câştigat, la Reşiţa, pe terenul fostului lider, Metalul, cu scorul de 2-1. Şi prin prisma acestui fapt, se anunţă un joc extrem de dificil pentru "roş-albaştri" sâmbătă.

"Întâlnim un adversar cu rezultate bune în ultima perioadă, un adversar preocupat de joc şi care este situat pe o poziţie fruntaşă a clasamentului. Din punctul nostru de vedere, abordăm meciul cu maximă încredere. Tot lotul este valid. Mergem încrezători să ne jucăm şansa noastră", a declarat antrenorul formaţiei FC Bihor, Călin Cheregi.

Tehnicianul orădean nu se va putea baza la acest meci pe serviciile jucătorului Dorin Mihuţ, care este suspendat după cartonaşul roşu primit în meciul cu FC Caransebeş.

Principalele contracandidate din lupta pentru evitarea retrogradării pentru FC Bihor, formaţiile FC Caransebeş şi Ţoimii Pâncota vor evolua sâmbătă, de la ora 11, pe teren propriu. FC Caransebeş va primi replica celor de la FC Olt, în timp ce Ţoimii se va confrunta cu Metalul Reşiţa.

Liderul clasamentului, ACS Poli Timişoara va evolua la Tărlungeni, în timp ce în celălalt meci al etapei, CS Mioveni va primi replica noii echipe a antrenorului Alexandru Pelici, CSM Rm. Vâlcea.


Etapa a XIII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal (sâmbătă, ora 11):

CS Mioveni - CSM Râmnicu Vâlcea

Şoimii Pâncota - CS Metalul Reşiţa

AFC Fortuna - FC Bihor Oradea

FC Caransebeş - FC Olt Slatina

Unirea Tărlungeni - ACS Poli Timişoara


Clasament:

1

ACS Poli Timişoara

11

9

0

2

19-4

27

9

2

CS Metalul Reşiţa

11

7

2

2

16-10

23

5

3

AFC Fortuna

11

6

3

2

18-13

21

6

4

CS Mioveni

11

5

2

4

 9-8

17

2

5

CSM Râmnicu Vâlcea

11

3

6

2

 8-6

15

-6

6

Unirea Tărlungeni

11

4

3

4

 9-9

15

3

7

FC Olimpia Satu Mare

11

4

1

6

 9-13

13

-2

8

FC Olt Slatina

11

2

6

3

10-11

12

-6

9

Şoimii Pâncota

11

1

4

6

12-17

7

-11

10

FC Bihor Oradea

10

1

4

5

 5-12

7

-8

11

FC Caransebeş

11

1

3

7

 7-19

6

-9