În comuna Sânmartin se organizează, în premieră, un miting de protest împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist. Acţiunea, iniţiată de "cetăţeni ai comunei şi consilieri locali", va avea loc sâmbătă, de la ora 14, în Parcul Central din Sânmartin.

Primarul Lucian Popuş a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la sediul PDL că este vorba despre un miting "elegant", dar şi că "vom face tot ce va depinde de noi în limita legală ca să împiedicăm amplasarea oricăror sonde pe raza comunei noastre".

Edilul a aflat chiar în timpul desfăşurării conferinţei de presă că prefectul Claudiu Pop a atacat şi ultimele două Hotărâri de Consiliu Local, adoptate lunea aceasta, referitoare la organizarea unui referendum în vederea consultării populaţiei pe marginea exploatării gazelor de şist, respectiv la atacarea în justiţie a Hotărârii de Guvern din luna noiembrie pentru aprobarea acordului petrolier de explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în Sânmartin.

"În Legea administraţiei locale, la articolul 18, apare clar că punerea în valoare a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ teritoriale aparţine Consiliului Local", a argumentat Popuş motivul pentru care Consiliul Local s-a implicat în aceste acţiuni.

Edilul a adăugat că va convoca o nouă şedinţă de Consiliu Local, în care se va hotărî şi contestarea în contencios a acţiunii prefectului de a ataca HCL-urile din Sânmartin pe această temă. "De ce îi este frică cuiva de un referendum la Sânmartin? O să vedem care a fost motivarea prefectului, pentru că de data asta ne-am exprimat clar împotriva gazelor de şist", a precizat PDL-istul.

Popuş a transmis un mesaj şi celor de la NIS Petrol, companie ce deţine 85% din drepturile de explorare-exploatare obţinute de compania canadiană East West Petroleum în perimetrul EX-3 Băile Felix. "Brandul Felix se datorează apei dătătoare de sănătate. Vreau să rămână apa aceea neatinsă, iar celor de la NIS, dacă mai doresc să vină pe la noi, le-aş transmite să vină pentru tratament", a spus Popuş.

La aceeaşi conferinţă de presă au fost prezenţi şi primarii PDL din Rieni, Ioan Bota, şi din Sântandrei, Ioan Mărcuş, ambii exprimându-şi solidaritatea cu demersurile colegului din Sânmartin.

De altfel, Mărcuş, a cărui comună se află la rându-i în perimetrul EX3, a declarat că, alături de alţi oameni din localitate, va participa la protestul de sâmbătă şi intenţionează ca în ianuarie să propună Consiliul Local din Sântandrei să organizeze şi el un referendum de consultare a populaţiei pe aceeaşi temă.