Aula Magna a Universităţii din Oradea s-a umplut luni dimineaţă, cu ocazia ceremoniei de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa Mitropolitului Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza.

Cei care au prezidat evenimentul au fost ÎPS Nifon Mihăiţă, mitropolit onorific şi arhiepiscopul Târgovişte, PS Sofronie, episcopul Oradiei, rectorul Universităţii orădene, Cornel Antal, dar şi părinţii Nicu Dumitraşcu, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Vasile Coman, şi Dumitru Abrudan, decan onorific al aceleiaşi facultăţi orădene.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat decanii tuturor facultăţilor de teologie ortodoxă din ţară, reuniţi la Oradea cu ocazia unui simpozion organizat de facultatea orădeană, care sărbătoreşte acum 20 de ani de la reînfiinţare, dar şi numeroşi preoţi şi măicuţe. De asemenea, au fost prezenţi mai mulţi preoţi şi teologi din străinătate (Olanda, Marea Britanie, Franţa, Canada, Polonia, Finlanda, Rusia, Spania, Bosnia). Fireşte, în sală au fost şi numeroşi studenţi.

Sărbătoarea facultăţii

Ceremonia de decernare a înaltului titlu academic a început, de fapt, cu cea de sărbătorire a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, aflată la ceas aniversar. După o prezentare a trecutului şi prezentului facultăţii, fiecare din cei care au stat la prezidiul evenimentului - mai puţin însuşi ÎPS Laurenţiu Streza - au făcut urări facultăţii şi celor care fac parte din ea. Rectorul Cornel Antal a fost intens aplaudat de cei prezenţi când, după ce decanul Dumitraşcu a spus că-i dă cuvântul celui care conduce destinele Universităţii, Antal a zis că nu el este acela, ci Dumnezeu.

ÎPS Nifon a fost, la rândul său, intens aplaudat de audienţă, după ce a vorbit despre învăţătura teologică ca fiind drept "braţul înarmat al Bisericii". Cei prezenţi au stat cu urechile ciulite şi la vorbele părintelui Dumitru Abrudan, cel care în 1991 a luptat pentru reînfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi care a vorbit despre toţi cei care au influenţat destinul facultăţii, începând cu fostul episcop al cărui nume este şi cel al facultăţii, Vasile Coman.

Cadou aniversar

După discursul de laudatio, în care decanul Dumitraşcu a prezentat motivele pentru care mitropolitul merită înaltul titlu academic, rectorul Cornel Antal a dat citire mesajului latinesc specific, iar ÎPS Laurenţiu Streza a îmbrăcat roba specifică. Un motiv în plus de bucurie pentru toţi cei prezenţi a fost că decernarea titlului s-a făcut cu două zile înainte ca mitropolitul să împlinească vârsta de 64 de ani.

"Sunt cuprins de emoţii profunde. O bucurie pe care o trăieşti rar, cu atât mai mult când ajungi spre finalul carierei tale didactice", a spus ÎPS Laurenţiu, în cuvântul său de mulţumire. Totodată, acesta a stârnit zâmbetele celor prezenţi când a spus că toate cuvintele spuse de decanul Dumitraşcu în laudatio l-au făcut să-şi aducă aminte de ceremonia de decernare a aceluiaşi titlu academic al Institutului Teologic din Sibiu către mitropolitul Antonie Plămădeală.

"Acesta ne-a spus nouă, care aşteptam reacţia lui: Am închis ochii şi m-am văzut în mijlocul capelei, pe catafalc", a zis mitropolitul, arătând că ştie primi cu umor laudele multe ce i s-au adus.