Călin Mocan, şeful Gărzii de Mediu Bihor şi fost director la Agenţia de Protecţia Mediului, a primit o lovitură sub centură taman de la foştii subalterni. Pedelistul şi-a depus şi el, ca tot omul, o cerere în programul Casa Verde, pentru subvenţionarea unei instalaţii de încălzire ecologică, dar solicitarea i-a fost respinsă pe motiv că documentaţia era incompletă.

Lipsea un certificat de nomenclatură stradală, iar Bihorel a aflat şi de unde vine toată confuzia: la câte case are bugetarul de Mocan, omul nici nu mai ştie pe care să acceseze banii statului.

Nu-i nimic, Căline, se întoarce roata, ajungi tu iarăşi şef la APM şi o să-i pui să-ţi cumpere scule ecologice din banii lor! Şi, ca să nu bată la ochi, factura o să fie pe firma soţiei!