În Monitorul Oficial din 16 octombrie 2014 a fost publicată Legea nr. 138/2014 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Intrarea în vigoare a acestei legi, la 18 octombrie 2014, reprezinta o primă "încercare" a noului sistem procesual civil român.

Întrucât principiul aplicării legii procesual civile în timp a fost modificat ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, fiind aplicabil principiul "legea de procedură sub care începe procesul (sau executarea silită) este şi legea de procedură sub care se şi încheie procesul (sau executarea silită)", începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014 avem aplicabile, simultan, trei sisteme procesuale: procesele şi executările silite începute înainte de 15 februarie 2013 se vor finaliza conform vechiului Cod de procedură civilă; procesele şi executările silite începute între 15 februarie 2013 şi momentul intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014 se vor desfăşura şi finaliza conform Noului Cod de procedură civilă în forma în vigoare la 15 februarie 2013; iar procesele începute după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014 se vor desfăşura conform NCPC în forma modificată.

Ca atare, prima operaţiune care va trebui facută de părţi, avocaţi, judecători şi executori judecătoreşti va fi identificarea legii de procedură aplicabilă în concret litigiului sau executării silite.

Cele mai importante modificări aduse de noua lege vizează procedura de executare silită. În esenţă se reintroduce procedura investirii cu formulă executorie, dar numai pentru titlurile executorii care nu sunt hotărâri judecătoreşti, iar încuviinţarea executării se va face de executorul judecătoresc şi nu de instanţa de executare.

Singura normă tranzitorie prevăzută în legea de modificare enunţă că hotărârile arbitrale sau ale altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti, precum şi alte înscrisuri pronunţate sau, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pot fi puse în executare silită numai dacă au fost învestite cu formula executorie prevăzută de Codul de procedură civilă.

Vom cotinua cu prezentarea noilor modificări.