AVE BIHOR gestionează deșeurile a aproape 250.000 de bihoreni, situați în zonele Salonta (zona 3), Beiuș/Ștei (zona 4), Marghita (zona 5) și Valea lui Mihai/Săcuieni (zona 6). Începând cu luna decembrie 2023, facturile clienților noștri arată puțin diferit, pentru că ele conțin informații noi, iar costurile cu serviciul de salubritate s-au schimbat de la 1 ianuarie, în funcție de modificarea tarifelor altor operatori cu care colaborăm în această activitate.

Ce se schimbă?

Având în vedere prevederile art. 43 ale Normelor de aplicare a Ordinului ANRSC 640/2022, mecanismele de plată/facturare implementate la nivelul SMID Bihor, modificarea începând cu data de 01.01.2024 a valorii Contribuției pe Economia Circulară (CEC), schimbarea în două rânduri a tarifelor practicate de către ECO BIHOR SRL în calitate de Operator al Centrului de Management Județean pentru Tratarea Deșeurilor Nepericuloase Oradea, prevederile Contractului de delegare ce stabilesc că sumelor aprobate li se adaugă tariful stației TMB Oradea (pentru zonele 5 și 6) sau prețul operatorului depozitului Oradea (pentru zonele 3 și 4), tariful stației de compostare Oradea, se modifică modul de facturare a componentei variabile a tarifelor care vor fi facturate către utilizatori.

Noile tarife sunt enunțate clar în facturile clienților noștri, pentru că ne dorim o relație bazată pe încredere cu cei pe care îi servim. Suma exactă de plată este indicată lângă codul de bare de pe factură.

Ne pare sincer rău dacă aceste modificări au provocat confuzie sau îngrijorare printre clienții noștri.

Dorim să vă asigurăm că suntem aici pentru a vă oferi orice clarificare sau asistență suplimentară de care puteți avea nevoie.

AVE BIHOR - Schimbarea începe cu noi!

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!