Ministrul Tudorel Toader a anunţat modificări semnificative la cele trei legi ale justiţiei, care vizează majorarea vechimii pentru promovarea magistraţilor, dar şi procedura de numire a şefilor instanţelor şi Parchetelor, scrie news.ro.

Pe lângă preşedinte

Procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de acum înainte la propunerea ministrului, nu a preşedintelui, cum se întâmplă în prezent. De asemenea, mandatul lor va fi de 4 ani, nu de trei ani, cât este acum. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui.

Magistraţii pensionari nu vor mai putea fi reîncadraţi, iar o altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală pentru faptele reclamate că a fi fost comise de către magistraţi.

Printre modificările anunţate de ministrul Justiţiei şi care vizează cele trei legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi CSM se numără şi aceea ca urmaşii magistratilor pensionaţi să nu mai beneficieze de contractul de închiriere a locuinţei.

Inspecţia Judiciară trece la Minister

Totodată, modificările prevăd că soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.

O altă modificare semnificativă este că Inspectia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. "În multe ţări este aşa. Respectând deplina autonomie pe care o are. Nu intră sub coordonarea factorului politic. Eventual, se poate autonomiza, dar să nu fie dependenţa de CSM. Nu CSM să-i facă regulamentul de funcţionare. Dacă avem în România 7.000 de magistraţi, avem 70 de membri la Inspecţia Judiciară. Această competenţă a IJ vine că o altă formă de asigurare a independenţei", a explicat Toader. 

Ministrul Justiţiei a mai spus că alte modificări se referă la renunţarea la promovarea magistraţilor pe loc. Potrivit news.ro, el a mai explicat magistraţii vor fi remuneraţi în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, nu în funcţie de gradul obţinut şi ţinut la sertar.

"Nu este în regulă ca un judecător să fie la judecătorie, să dea concurs pentru Curtea de Apel şi să rămână la Judecătorie cu bani de Curte de Apel şi care nu vor să fie detaşaţi.  În ţară sunt locuri libere la Curtea de Apel, sunt judecători cu drag de Curte de Apel care lucrează la Judecătorie şi nu vor să meargă la Curtea de Apel din considerentele dânşilor. Îşi pot lua gradul profesional, când va fi postul liber vor da concurs pentru ocuparea postului, nu pentru luarea gradului. Sunt mulţi judecători în ţară care au grad de Curte de Apel, iau indemnizaţie pentru Curtea de Apel şi lucrează la judecătorie sau tribunal", a spus Tudorel Toader.