Mini-elicopterul Ingenuity al NASA a scris, luni, istorie, efectuând primul zbor al unui dispozitiv motorizat în atmosfera unei alte planete, Marte. Potrivit NASA, mini-elicopterul cu greutatea de 1,8 kilograme şi cu două rotoare a efectuat primul său zbor, timp de 40 de secunde, aşa cum era planificat.
Zborul pe Marte reprezintă o adevărată provocare, deoarece aerul de pe "Planeta Roşie" are o densitate de doar 1% din cea a atmosferei Pământului. Acest lucru înseamnă că pentru a zbura, Ingenuity trebuie să îşi rotească paletele motorului mult mai repede decât ar face-o un elicopter pe Pământ, scrie G4Media.ro.
"Datele altimetrice confirmă faptul că Ingenuity a efectuat primul zbor al unui dispozitiv motorizat pe o altă planetă", a declarat un inginer de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, citat de AFP. Momentul a fost marcat cu urale şi aplauze de către specialiştii NASA implicaţi în acest proiect.
Ingenuity - care a fost încorporat în structura inferioară a roverului Perseverance - a ajuns pe planeta Marte, în craterul Jezero, la 18 februarie.
Această reuşită ar putea deschide calea pentru noi modalităţi de explorare a planetei Marte şi a altor destinaţii din sistemul solar, precum Venus şi luna lui Saturn, Titan.
Elicopterul a fost programat să se înalţe 3 metri în direcţie verticală, apoi să îşi menţină poziţia şi să se rotească deasupra planetei Marte timp de o jumătate de minut, înainte de a asoliza pe cele patru picioare ale sale.
NASA a transmis în direct evenimentul de la sediul JPL şi a difuzat totodată primele imagini cu acest zbor. O fotografie alb-negru surprinsă de o cameră foto aflată la bord şi orientată în jos prezintă umbra distinctă aruncată de mini-elicopterul Ingenuity pe solul marţian în timp ce se afla la înălţime.
"Acum putem spune că fiinţele umane au pilotat o aeronavă pe o altă planetă", a declarat MiMi Aung, conducătoarea proiectului Ingenuity în cadrul JPL.
It happened. Today our #MarsHelicopter proved that powered, controlled flight from the surface of another planet is possible. It takes a little ingenuity, perseverance, and spirit to make that opportunity a reality: https://t.co/oT3rrBm6wj pic.twitter.com/u63GKshp0G
— NASA (@NASA) April 19, 2021