Propusă de premierul Victor Ponta să conducă Ministerul Justiţiei, judecătoarea Mona Pivniceru a fost fotografiată în timp ce se urca în Audiul fiului cel mare al lui Adrian Năstase. Imaginile au fost difuzate joi de România TV.

Se pare că fotografiile au gost realizate în urmă cu câteva zile, când maşina lui Andrei Năstase a transportat-o pe Pivniceru într-un bloc din Capitală, unde locuiesc mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Contactată de Gândul, Mona Pivniceru a declarat că nu ştia că maşina în care s-a urcat este a lui Andrei Năstase. "Sunt nişte imagini care arată că nu suntem liberi în această ţară. Abia acum am aflat că este maşina lui Andrei Năstase. Nu ştiam în ce maşină mă urc. De unde să ştiu eu a cui e maşina? A venit cineva să mă ia de la mine până la tine şi punct. Nu am întrebat eu a cui e maşina. Ce era să fac eu, să îl dau jos să îl interpelez: «Cine eşti? Cine e mama? Cine e tata?» M-a sunat Mariana Alexandrescu", a declarat Mona Pivniceru, pentru gandul.info.

Aceasta a mai spus că se mai gândeşte până săptămâna viitoare dacă mai acceptă nominalizarea pentru postul de ministru al Justiţiei. "Până luni mă mai gândesc ce fac, dacă mai merg la minister", a mai declarat Pivniceru, adăugând că nu trebuie să dea socoteală cu ce face în timpul liber şi că nu înţelege care este raţiunea pentru care a ajuns subiect public.

"(Situaţia de faţă) mă determină la ceva mult mai simplu. E mai bine să îmi văd de treaba mea, pentru că practic nimeni nu mai circulă liber. Ce rost are să îmi pun eu viaţa pe tapet?! Care ar fi raţiunea pentru care eu am ajuns subiect public? Cu cine mă văd sau cu cine umblu?! Sunt un om liber, domnule! Nu ştiu dacă voi renunţa... mă gândesc. Este culmea să dau eu socoteală cu ce fac eu în timpul liber. Mă interesează pe mine de Adrian Năstase? Năstase a făcut ce a făcut. Acuma îl doare capul pe el", a spus Mona Pivniceru.

Judecătoarea a precizat că Mariana Alexandrescu, care lucrează la Parlament, a luat-o cu maşina până la ea acasă, iar dacă aceasta are relaţii cu Năstase, este doar treaba ei.

"Trebuia să întreb eu a cui e maşina? Da' ce, trăiesc în pădure? Sunt sălbatică? Aflu acum de la dumneavoastră că e maşina lui Andrei Năstase. (...) Deci doamna Alexandrescu m-a luat cu maşina până la ea acasă şi ăştia m-o pozat. Nu se poate aşa! Faptul că pronunţ un cuvânt înseamnă că trebuie să fiu decapitat? Mă întâlnesc cu cineva - trebuie să dau socoteală? Prea e nebună lumea... Eu analizez dacă este bine să mă expun la o asemenea panaramă. Nu pot să merg o sută de metri fără să fiu urmărită? Suntem într-o republică în care suntem urmăriţi. De mâine să pozeze pe cine vor ei", a adăugat Pivniceru.

Potrivit Mediafax, Consiliul Superior al Magistraturii nu se poate autosesiza în cazul Monei Pivniceru privind buna reputaţie profesională, întrucât aceasta este doar de competenţa Inspecţiei Judiciare, care ar putea să facă o analiză. Conform purtătorului de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, autosesizarea privind buna reputaţie a unui magistrat intră doar de competenţa Inspecţiei Judiciare.

Aceasta a adăugat că există o discuţie la nivel instituţilor în cazul Monei Pivniceru, dar deocamdată nu este luată o decizie.

Judecătoarea Mona Pivniceru - reprezentanta magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii - şi-a dat demisia, în 8 august, din funcţia de membru al CSM, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numit ministru al Justiţiei.

Pe 20 august, CSM urmează să CSM ia act de demisia Monei Pivniceru şi să dezbată cererea premierului Victor Ponta de detaşare a acesteia la Ministerul Justiţiei, pentru a fi numită în funcţia de ministru.

Cunoscută pentru schimburile de replici cu Traian Băsescu atunci când acest a atacat justişia, Mona Pivniceru a fost, din 2009, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, funcţie la care a renunţat în iunie 2011, când a fost aleasă membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca reprezentant al judecătorilor instanţei supreme. În 7 septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validată de Plenul Senatului, în locul Lidiei Bărbulescu, respinsă în urma unei decizii a Curţii Constituţionale în 2010.