Însoţită de Ştefan Cristofor, preşedintele grupului Miko, cel care sprijină, la iniţiativa soţiei lui Irinel, o acţiune amplă de ajutorare a copiilor fără părinţi, Monica Columbeanu a fost marţi la Centrul de servicii sociale Jiului. Acolo, Moni s-a interesat ce presupune adopţia la distanţă.

Potrivit cotidianului Libertatea, Monica Columbeanu le-a oferit micuţilor din centru dulciuri şi i-a invitat la "Ziua porţilor deschise", pe 1 iunie, la Miko Beauty Palace.

"Voi adopta un băieţel la distanţă, pe care-l voi lua cu mine în weekend şi de care o să am grijă să nu-i lipsească nimic. Am vorbit şi cu alte persoane publice, care s-au arătat interesate să-mi urmeze exemplul", a declarat soţia lui Irinel Columbeanu, Monica, pentru sursa citată.