Monica Gabor a fost obligată să se prostitueze pentru 200 de dolari, în urmă cu opt ani, când încă locuia în Bacău. Informaţia apare în rechizitoriul procurorilor care l-au trimis pe Dinu Damaschin, presupusul ei protector, în spatele gratiilor pentru proxenetism.
Potrivit Antena 3, Gabor le-a povestit procurorilor că la 16 ani a fost recrutată prin înşelăciune de Dinu Damaschin, care i-a promis că îi găseşte o slujbă în modelling. Individul şi-ar fi schimbat atitudinea faţă de Moni rapid şi a încercat să devină proxenetul ei. Procurorii au descris în rechizitoriu declaraţiile fostei doamne Columbeanu:
"... Prin ulterioare constrângeri cu violenţă fizică şi psihică a încercat să o plaseze către diferiţi clienţi influenţi, cât şi din lumea interlopă a Bacăului şi Bucureştiului (...) indicând pe numiţii Hasan Ovidiu, Radu Duţă şi Cristi Tănase, cel din urmă reuşind să o abuzeze sexual, indicând şi aspectul că urmare a acestor circumstanţe consumate, Damaschin Constantin a obţinut suma de 200 de dolari", arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Monica Gabor a insistat în faţa anchetatorilor că Dinu Damaschin a încercat să o abuzeze sexual, deşi i-a spus clar că este virgină. "Aspectele au fost confirmate de martora Gabor Ramona, care a indicat că are cunoştiinţă că sora sa a fost vândută succesiv, în scopul exploatării sexuale, de către Damaschin. (...) Şi martora Gabor Veronica precizează că fiica sa, Monica, s-a aflat sub influenţa lui Damaschin de la vârsta de 16 ani, sub promisiunea unei slujbe la mare sau pe litoral şi ulterior a ascensiunii în lumea modellingului", mai punctează procurorii.
Potrivit aceleiaşi surse, Monica Gabor nu este singura victimă a lui Damaschin, căci multe alte tinere au crezut că vor ajunge celebre, dar au fost vândute interlopilor.
O altă fată care a depus mărturie în dosar declara că Damaschin era mândru de achiziţionarea Monicăi Gabor în faţa complicelui său de la Bucureşti, Eugen Mereuţă, zis şi Genu.
Fata le cerea procurorilor să-l tragă la răspundere pe Mihai Eugen Mereuţă: "... m-a obligat să practic prostituţia pentru o perioadă mare de timp, ani de zile, respectiv fiind vorba de patru ani, că m-a constrâns fizic şi moral să fac acest lucru. (...) personal, mie mi-a controlat viaţa patru ani cât am practica prostituţia dar şi ulterior, pentru că sunt nevoită să mă ascund, să nu pot duce o viaţă normală, să îmi văd rudele, să vin acasă să îmi văd tatăl bolnav. Mai mult, pentru mine e o mare pierdere faptul că nu mai pot avea copii", se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Fetele care au depus mărturie împotriva lui Damaschin şi Mereuţă spun că erau ameninţate cu moartea, pentru a se prostitua, mai notează Antena 3.