Patru cascadori germani, specialişti în demonstraţii de tip monster truck, au făcut show sâmbătă seară, în parcarea centrului comercial ERA Shopping Park.

Spectacolul a început în jurul orei 20, iar timp de aproximativ o oră şi jumătate copiii au urmărit cu sufletul la gură numerele cascadorilor, mai ales că unul dintre ei, Fernando, avea doar 9 ani.

După câteva plimbări cu maşina pe două roţi, în care au fost invitate să se alăture inclusiv domnişoarele mai curajoase din public, după drifturi, acrobaţii cu ATV-ul sau demonstraţii precum aceea în care mezinul trupei a trecut cu ATV-ul peste colegul său, unul dintre cele mai aclamate momente a fost cel în care un cascador a fost "fixat" pe capota unei maşinii care a trecut prin foc şi a scăpat nevătămat.

În partea a doua a show-ului, aflat la volanul unei Dacii vechi fără parbriz, unul dintre animatori a "sărit" peste mai multe maşini aduse chiar de la Remat-uri, din programul Rabla. Dacia condusă de cascador s-a făcut efectiv zob şi a rămas cu roţile în sus. "Uite, că n-a murit!", a exclamat un băieţel, când l-a văzut întreg pe şofer.

Cel mai aşteptat a fost însă momentul în care camionul uriaş Samson a strivit sub roţile lui mai multe rable. După ce le-a turtit bine, gigantul a rămas peste maşini, pentru ca la final spectatorii să poată să-şi facă poze cu el. Entuziasmaţi, picii au rezistat cu greu avertizărilor să nu se caţere pe el. Totuşi, s-au pozat şi filmat alături de el, impresionaţi că, deşi au trecut prin multe, cascadorii din faţa lor au rămas întregi.

Curioşii au posibilitatea să mai vadă spectacolul doar în cursul zilei de duminică, de la orele 15 şi 20. Preţul unui bilet costă 35 de lei în tribune şi 30 de lei în picioare, iar copiii cu vârsta peste 3 ani plătesc bilet întreg.