Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean au obţinut actul oficial care le atestă calitatea de proprietari ai mormintelor lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu din Cimitirul Ghencea. În aceste circumstanţe, deshumarea soţilor Ceauşescu, cerută de mult timp de Valentin Ceauşescu, ar putea fi obţinută mai uşor, pe cale administrativă şi fără să fie nevoie de decizia unei instanţe de judecată.

"La ora actuală, cei doi reclamanţi se află în posesia celor două certificate de concesionare. Calea cea mai simplă şi prevăzută de lege este o aprobare administrativă, având în vedere că au trecut mai mult de 7 ani de la înhumarea lor", a declarat pentru un post de televiziune avocatul Haralambie Voicilaş.

Astfel, prin analiza rămăşitelor pământeşti care ar urma să fie deshumate, medicii legişti vor putea stabili dacă în mormântul situat pe aleea centrală a Cimitirului Ghencea civil sunt cu adevărat înmormântate trupul lui Nicolae şi cel al Elenei Ceauşescu.