Primăria Oradea, împreună cu Administraţia Imobiliară Oradea, îi invită pe copii să-l aştepte şi în acest an pe Moş Crăciun în Gara Oradea. De data aceasta însă Moşul cu barbă albă va sosi cu o zi mai devreme, mai exact marţi, 23 decembrie.

"Ziua de 24 decembrie a fost decretată zi liberă de către Guvern, aşadar am decis şi noi să-l aducem pe Moş Crăciun cu o zi mai repede", a precizat Mircea Oaie, directorul Direcţiei de Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei.

Moşul va sosi la Gara Oradea la ora 10, când va împărţi cadouri copiilor, după care va face o plimbare cu trăsura pe traseul Bulevardul Magheru - pod Dacia - zona străzii Independenţei, ajungând în jurul orei 11.30 la Primăria Oradea, unde va împărţi din nou cadouri celor mici.

Din faţa Primăriei, Moşul va mai face o plimbare în oraş cu trăsura, pe traseul str. Principatelor Unite - bulevardul Decebal, Corneliu Coposu - urmând să poposească şi în Orăşelul Copiilor, în jurul orei 12.30.

Anul acesta, bătrânul de la Polul Nord va împărţi în total 1.300 de pachete celor mici.