Aţi fost cuminţi şi abia aşteptaţi să-l vedeţi pe Moşul, ca să-i spuneţi ce vă doriţi de la el? Ei bine, cum ERA Park a devenit polul distracţiei, Moş Crăciun şi-a luat desaga şi vă aşteaptă zilele acestea în centrul comercial.

Într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă, bătrânelul cu plete albe le dă întâlnire tuturor sub cupola ERA Park.

Sâmbătă şi duminică, respectiv 20 şi 21 decembrie, atât cei mici, cât şi cei mari sunt aşteptaţi să-i aducă o scrisoare cu ce îşi doresc anul acesta şi să-şi facă fotografii memorabile alături de cei dragi, într-un decor de poveste.

Întâlnirile se desfăşoară între orele 17 şi 19, iar participarea este gratuită. Aşa că grăbiţi-vă şi scrieţi-i Moşului! Minunile de Crăciun încep chiar la ERA...

Mai multe detalii despre evenimentele de la ERA Park, pe www.era-oradea.ro!