Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au pronunțat, săptămâna trecută, sentința definitivă în dosarul apelului declarat de femeia de afaceri Maria Schutz (zisă „Regina Serelor, fostă preşedintă a femeilor pesediste din Dolj), împotriva sentinței prin care Tribunalul Dolj a condamnat-o pentru fraude cu fonduri europene.

La puşcărie până în 2030

Schutz primise 13 ani și 8 luni de închisoare (prin contopire cu pedeapsa de 10 ani închisoare din dosarul falimentării Sere Codlea SA şi Orser Oradea SA). Curtea i-a redus cu mai bine de 2 ani pedeapsa, la 11 ani și 6 luni închisoare, în vreme ce fina ei și încă un inculpat au fost achitați, după cum arată JurnalulOlteniei.ro.

Judecătorii craioveni au obligat inculpaţii să achite, alături de SC Izamar SRL, suma totală de 1.056.715 lei, plus penalităţile şi majorările de întârziere.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar în septembrie 2014, fiind acuzată că a obținut pe nedrept, prin firma SC Izamar SRL, fonduri europene în valoare de 919.473 de lei, de la APIA – Centrul Judeţean Dolj, în baza unor declaraţii fictive.

"Terminatoarea" serelor orădene

PSD-ista Maria Schutz a fost condamantă, în 2015, de Curtea de Apel Oradea, la 10 ani de închisoare, într-un dosar deschis de procurorii DNA Oradea pentru o fraudă de 13 milioane euro şi falimentarea serelor orădene şi din Codlea, cu complicitatea partenerului de afaceri Ion Dascălu şi a doi şefi din Agenţia Domeniilor Statului - fostul director general Corneliu Popa şi şeful Direcţiei Urmărire Contracte, Mihai Ciobanu.

Individa fusese trimisă în judecată în 2008 pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă. În ce priveşte serele orădene, Schutz era acuzată că, în 2002, în urma unei licitaţii cu dedicaţie orchestrate de Popa şi Ciobanu, a pus mâna pe Orser prin intermediul unei obscure firme din Dolj, Worldser Ţuglui. În actele contabile, Orser valora 7,6 milioane lei, dar a fost "măritată" cu numai 800.000 lei, plătibili eşalonat pe 6 ani, chiar dacă alţi competitori au oferit de patru ori mai mult.

În final, olteanca n-a plătit nimic pentru Orser, iar în loc să investească în retehnologizare 2 milioane euro, cum se angajase, s-a grăbit să facă societatea una cu pământul. Primele au fost serele, care au fost demontate şi vândute ca fier vechi. Apoi, când inspectorii fiscali şi furnizorii de servicii au cerut executarea Worldser pentru neplata datoriilor, Schutz a avut grijă să pună la adăpost restul activelor, vânzând cantina, atelierele, remizele şi căminul de nefamilişti către o altă firmă de-a sa.

În manieră asemănătoare, ţepara a distrus şi celebrele sere de la Codlea.