Ca să-şi arate solidaritatea faţă de sătenii bihoreni în pericol de a fi afectaţi de exploatările gazelor de şist, aşa cum sunt ei ameninţaţi de exploatările cu cianuri a aurului, mai mulţi moţi din Câmpeni, judeţul Alba, vor fi prezenţi duminică în satul bihorean Tulca, la o dezbatere pe tema gazelor de şist.

Dezbaterea va avea loc la Căminul Cultural al comunei Tulca, de la ora 15, fiind organizată de Academia Civică Bihor. Reprezentanţii ONG-ului îşi propun să informeze sătenii despre riscurile pe care le implică exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, ştiut fiind că Tulca a dat numele unui perimetru petrolier întins pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi unde se vehiculează că firma concesionară, Clara Petroleum, doreşte să exploateze gaze de şist.

Aceiaşi moţi vor merge duminică şi la protestul săptămânal organizat la Oradea, împotriva exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist din România. Protestul va debuta la ora 17, în Piaţa Unirii, fiind organizat de Grupul de Acţiune pentru Roşia Montană şi Împotriva Gazelor de Şist Bihor.