Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a căzut, adunând doar 194 de voturi din cele 278, de câte era nevoie.  Astfel, Victor Ponta rămâne premier.

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a respins vineri moțiunea de cenzură inițiată de PNL, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!", cu 194 de voturi "pentru" și 13 "împotrivă".

Potrivit Agrepres, la vot au fost prezenți 417 parlamentari din 554. Și-au exprimat votul 214 parlamentari iar 7 voturi au fost anulate.

Mediafax scrie că parlamentarii coaliţiei de guvernare prezenţi în sală nu au votat, cu excepţia câtorva, printre care premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, senatorul Șerban Nicolae.

În timpul procedurii de vot, Victor Ponta a stat în plen în banca destinată Guvernului, alături de vicepremierul Gabriel Oprea, întreţinându-se cu mai mulţi parlamentari care au venit să discute cu el. După ce a votat, şi liberalul Crin Antonescu a avut o scurtă discuţie cu Victor Ponta.

După respingerea moţiuniii, liderul PSD a declarat că opoziţia a dovedit că nu are majoritate parlamentară şi, astfel, a fost închisă discuţia pe acest subiect iar Guvernul trebuie să îşi continue activitatea, ţara având nevoie să fie guvernată "S-a închis discuţia despre majoritate, nu au majoritate. Haideţi, să ne apucăm de treabă, că ţara trebuie să fie guvernată", a spus Ponta.

Un moment ridicol în timpul dezbaterii a fost cel al senatoarei Cristiana Anghel, care a luat cuvântul îmbrăcată într-un sacou cu personaje din desene animate, inclusiv Mikey Mouse şi Donald Duck.

„Am venit special îmbrăcată în acest sacou, mi l-am cumpărat special.  Aţi transformat totul în desene animate. Dvs sunteti personaje de desene animate”, le-a transmis senatoarea parlamentarilor din opoziţie.

Victor Ponta a fost poreclit "Mickey Mouse",  după apariţia unei fotografii în care premierul, aflat în faţa sediului PSD, apărea încadrat de două felinare.