Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a fost aprobată de Parlament, strângând 241 de voturi, faţă de cele 233 necesare. 

Potrivit anunţului oficial, din 251 voturi exprimate, au fost 0 voturi anulate iar voturi valabil exprimate 251, din care voturi pentru adoptarea moţiunii 241 şi 10 împotrivă.

Guvernul, demis

În acest moment, Guvernul este demis, majoritatea parlamentară urmând să propună preşedintelui Iohannis un nou candidat pentru funcţia de prim-ministru, care să formeze viitorul Executiv.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut turul sălii de plen, felicitându-i pe parlamentarii puterii pentru rezultat şi pupându-se cu aceştia.

Rezultatul votului arată că parlamentarii PSD şi ALDE au respectat sarcinile trasate la partid de susţinere a moţiunii.

Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că niciunul dintre parlamentarii liberali, intens curtaţi în ultimele zile, nu au participat la vot. "Astăzi am scăpat doar de o gaşcă din PSD, gaşca Grindeanu-Ponta", a precizat Orban.

Ponta, dezamăgit

"Sunt dezamăgit pentru că am văzut colegii de la PSD bucurându-se că au trecut moţiunea împotriva PSD. Eu cred că PSD azi a pierdut, dar poate câştigă România, cine ştie? Poate ne învăţăm minte", a declarat, după anunţarea rezultatului, Victor Ponta.

Întrebat ce va face în continuare, Ponta a răspuns: "Voi sta lângă premier până va veni noul prim-ministru". Chestionat asupra faptului că nu mai e membru PSD, actualul secretar general al Guvernului a spus: "Cred că viaţa nu se termină dacă nu mai eşti membru al PSD. Sunt român şi voi face ce pot pentru România".

Luni, consultări la Cotroceni

Luni, partidele vor fi chemate la consultări în vederea formării noului Guvern, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei. 

”Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern. Vă reamintesc faptul ca preşedintele României participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiuliului European”, a declarat Dobrovolschi.

Cseke: UDMR va discuta cu cine doreşte să discute cu noi

Preşedintele UDMR Bihor, senatorul Cseke Attila, a declarat după adoptarea moţiunii că parteneriatul formaţiunii sale  cu PSD şi ALDE va fi evaluat înainte de vacanţa parlamentară, apărând totodată proiectele negociate în urmă cu două zile. „Protocolul (n.r. – încheiat între UDMR şi PSD-ALDE) prevede foarte clar că la sfârşitul sesiunii parlamentare se face o evaluare a colaborării”, a spus Cseke.

Referitor la posibilitatea schimbării formulei guvernamentale, eventual prin cooptarea UDMR în Guvern, Cseke a spus că cChestiunea discuţiilor despre noul Guvern este pe alt plan; UDMR, ca şi în alte situaţii, va discuta cu cine doreşte să discute cu noi”.

În ce priveşte reluarea negocierii proiectelor privind schimbarea legii administraţiei publice locale aşa încât minoritatea să poată folosi limba maternă pe scară mai largă, iar actualele limite ale oraşelor şi comunelor să nu poată fi schimbate, precum şi a legii educaţiei aşa încât tinerii să susţină bacalaureat diferenţiat, preşedintele UDMR Bihor a spus că nu poate estima „ce se va întâmpla”, dar aceste proiecte „nu sunt ceva ieşit din comun”, ele fiind depuse demult: „Recomandarea noastră ar fi să se citească, în primul rând, aceste proiecte, să se uite pe legislaţia europeană”.

Grindeanu: “Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcţii, compromisuri”

“Important este ca românii să simtă cât mai puţin efectele acestei crize politice. PSD nu înseamnă Liviu Dragnea, nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD; care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-şi dea jos propriul guvern pentru că aşa vrea un singur om”, a spus Grindeanu, care a mulţumit miniştrilor, invitându-I la serviciu fiindcă “până va fi numit un nou guvern trebuie să ne facem treaba”.

“Îi mulţumesc lui Victor Ponta, apreciez foarte mult ce a făcut în ultimele zile. Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcţii, compromisuri, să nu fac înţelegeri mai mult sau mai puţin oculte, să nu mă rog de nimeni, să nu negociez cu nimeni, ci să fiu corect, transparent şi să-mi fac datoria până la capăat. Aşa voi face într-un mod onest. Aveam această datorie faţă de ţara noastră”, a mai spus premierul.

Grindeanu a recunoscut, la întrebările presei, că ruptura de Dragnea a avut ca punct de pornire difrenţele de abordare privind Ordonanţa privind graţierea, dar nu a vrut să dezvolte subiectul. "Pentru mine toate lucrurile sunt clar legate de acea seară (când Executivul a adoptat OUG 13/2017 - n.r.)”. El a refuzat însă să spună dacă Liviu Dragnea i-a cerut ca guvernul să nu emită OUG 14/2017, care a abrogat OUG 13/2017: "Azi nu detaliem!".

Dragea: “Îmi cer iertrare românilor…”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a cerut, miercuri, iertare tuturor românilor pentru greşeala pe care a făcut-o de a-l propune pe Sorin Grindeanu premier, în condiţiile în care ar fi trebuit să se consulte mai mult cu colegii din partid. El a mai afirmat că nu are o problemă personală cu Sorin Grindeanu şi nu îi doreşte răul.

„Repet, am crezut în acest om, nici acum nu am niciun fel de problemă personală cu el, nu îi doresc răul, îi doresc să fie foarte atent şi să aibă grijă în continuare. Ca şi garanţie vor fi discuţiile care se vor purta în zilele următoare până când vom ajunge la o propunere unică pentru a merge la Cotroceni”, a conchis liderul PSD, care a spus că are o listă de 4 candidaţi, şi bărbaţi, şi femei, dar pe care nu o discută public.

PSD-ALDE au pierdut majoritatea parlamentară

PMP şi PNL susţin că PSD-ALDE au pierdut majoritatea parlamentară, potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele PMP, Traian Băsescu, şi de deputatul PNL Cătălin Predoiu, cei doi afirmând că fără voturile deputaţilor care reprezintă minorităţile naţionale moţiunea de cenzură nu ar fi trecut.

"Dragnea şi Tăriceanu, aţi pierdut! Fără voturile minorităţilor, moţiunea de cenzură nu ar fi trecut. Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Deci, este normal să piardă şi guvernarea", a scris Băsescu, într-o postare pe Facebook.

"PSD-ALDE nu mai au majoritate. Moţiunea a trecut cu 241 voturi, dar 15 au venit de la minorităţile naţionale. Jumătate plus unu înseamnă 233, ori votul de astăzi a demonstrat că PSD- ALDE nu mai dispun de 233 de voturi în Parlament. Pentru că, 241 minus 15 voturi de la minorităţi fac 226", a arătat şi deputatul PNL Cătălin Predoiu.

Citeşte pe aceeaşi temă: Votul pentru moţiunea de cenzură: Grindeanu l-a înfruntat pe Dragnea