La percheziţiile de la locuinţa primarului de Beiuş, Adrian Domocoş, acuzat de DNA că a luat şpagă prin fundaţia proprie, printre actele găsite de anchetatori s-a numărat şi un teanc serios de adeverinţe medicale ştampilate şi semnate în alb de un doftor local, de genul celor folosite de elevii chiulangii pentru motivarea absenţelor de la şcoală.

Ce căutau adeverinţele în sertarul lui Domocoş încă nu e clar, dar primul care va fi luat la întrebări e medicul care le-a iscălit.

Oricum, doar două sunt explicaţiile posibile. Cum edilul are şi el prunc de şcoală, dar şi o soţie profesoară de liceu, procurorii vor trebui să lămurească dacă hârtiile erau menite să motiveze absenţele copilului ori ca să fie împărţite printre elevi. În acest din urmă caz ar mai fi două variante. Adică să fi fost date pe bani, ori ca donaţie.

Bihorel e convins că e vorba de varianta B. Nu de alta, dar Domocoş e indubitabil înzestrat cu iubire de semeni de vreme ce şi-a tras fundaţie caritabilă prin care i-a ajutat pe mulţi sărmani, chiar dacă dintre aceştia cel mai mare s-a dovedit a fi chiar el.

Citiţi şi "Şpăgi în serie: Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, trimis în judecată şi în "dosarul Unicarm""