La scurt timp după declanşarea pandemiei de Covid-19, piaţa forţei de muncă a intrat şi ea în criză. Confruntate cu restricţii şi fără să poată măcar evalua când lumea va reintra în ritmul normal, mii de firme din Bihor au fost nevoite să ia măsuri drastice.

Până la finalul săptămânii trecute, peste 5.000 de bihoreni au fost trimişi acasă, în şomaj tehnic, cu promisiunea că vor primi 75% din salariu, după ce statul va vira aceşti bani către companii. Alţi 1.000 de bihoreni nici nu mai au ce să aştepte, după ce au fost deja concediaţi, iar angajări nu se mai fac aproape deloc în Bihor...

Ajutor de urgenţă

Primele firme care şi-au oprit activitatea au fost cele vizate de restricţiile impuse de autorităţi, prin ordonanţele militare, adică hotelurile, restaurantele şi barurile (cu excepţia celor care fac livrări), frizeriile, saloanele de cosmetică şi magazinele din mall-uri, mai puţin cele care vând produse alimentare, farmaceutice, veterinare şi serviciile de curăţenie.

În cazurile fericite, patronii au suspendat contractele de muncă ale lucrătorilor. Adesea, însă, decizia a fost însoţită şi de concedieri. "Din 80 de angajaţi, am rămas 64. Am desfăcut contractele de muncă ale angajaţilor care au alte surse de venit, iar ceilalţi au intrat în şomaj tehnic", spune managerul Hotelului Ramada, Romeo Ionescu (foto). Asemenea multor bihoreni, angajaţii hotelului vor primi de acum 75% din salarii, din bani de la stat.

Prin două ordonanţe de urgenţă, 30 şi 32 din 2020, Guvernul a elaborat o schemă de sprijin pentru firmele afectate de pandemie. În perioada stării de urgenţă, statul va plăti 75% din salariile de încadrare ale angajaţilor care au contractele de muncă suspendate, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut, adică maximum 4.072 lei. Aceste sume sunt impozabile, aşa că, de exemplu, un angajat cu salariul minim pe economie va primi "în mână" 1.029 lei.

Printr-o altă OUG, 37/2020, Guvernul a mai decis că toate firmele şi toate persoanele fizice care dovedesc venituri diminuate vor putea cere amânarea plăţii ratelor la credite cu până la 9 luni. Modul concret de aplicare a acestui sprijin nu se cunoaşte încă, deoarece până vinerea trecută nu apăruseră normele specifice.

Goana după ajutor

Regulile sunt simple: angajatorii bihoreni transmit Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, prin mail la adresa bihor@anofm.gov.ro o cerere, o declaraţie pe proprie răspundere şi un tabel nominal cu angajaţii suspendaţi (formulare care se găsesc pe site-ul ANOFM). În termen de 15 zile Ministerul Muncii va vira firmei sumele aferente, iar în 3 zile patronii trebuie să dea banii angajaţilor. Funcţionarii vor aproba plăţile după ce verifică solicitările în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor.

Măsuri similare s-au luat şi pentru cei care lucrează ca PFA, într-o Întreprindere Individuală ori care au contracte de drepturi de autor sau de activitate sportivă. Indiferent de veniturile declarate până acum, aceştia vor primi 75% din salariul mediu brut, dacă depun o declaraţie la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Până la sfârşitul săptămânii trecute, la AJPIS Bihor s-au înregistrat peste 1.200 de cereri, iar la AJOFM peste 600. "Profilul firmelor e divers. Sunt angajatori din industria uşoară şi prelucrătoare, HoReCa şi turism, comerţ... De asemenea, avem deopotrivă firme cu sute de angajaţi şi cu doi-trei salariaţi", zice directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba (foto).

BIHOREANUL a aflat că printre companiile cele mai mari care şi-au trimis toţi angajaţii în şomaj tehnic se numără Ara Shoes şi BGS, fiecare cu aproape 1.000 de salariaţi, respectiv Benvenuti, cu circa 400 de angajaţi.

Firme... în pauză

În mod cert, numărul firmelor care vor cere sprijinul statului va creşte vertiginos. Conform datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă, la data de 3 aprilie în Bihor erau suspendate 35.769 de contracte de muncă, în timp ce 190.463 de contracte au rămas active. Câţi bihoreni sunt în şomaj tehnic este greu de spus, dat fiind că printre cei peste 35.000 se numără şi cei în concediu fără plată ori de creştere a copilului. Cert este că numărul "suspendaţilor" este de aproape cinci ori mai mare decât în aceeaşi zi a anului trecut!

Cel mai probabil, numărul contractelor suspendate va creşte şi el. Ca într-un joc de domino, companiile vor intra într-un impas: transporturile de materii prime din străinătate se fac cu dificultate, iar clienţii, cuprinşi de incertitudini, nu mai fac achiziţii. "Merg bine firmele din construcţii, care au de făcut investiţii publice. În rest, în toate domeniile, firmele au activitate redusă", confirmă Ioan Mintaş (foto), preşedintele Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea.

Pronostic pesimist

Cum nimeni nu poate spune cât va mai dura pandemia, mulţi patroni de companii încă funcţionale au luat deja măsuri: au renunţat la angajaţii care erau în probă, iar pe ceilalţi îi obligă să-şi ia concedii de odihnă sau îi trimit de tot acasă. "Avem o firmă care a renunţat dintr-un foc la 57 din cei 250 de angajaţi", spune şeful AJOFM Bihor.

Evidenţele Agenţiei arată că pe piaţa muncii locale criza este deja serioasă: în ultimele săptămâni, peste 1.000 de bihoreni şi-au depus dosarele de şomaj. Unde şi când îşi vor găsi de lucru este greu de spus, pentru că firmele care încă recrutează personal aproape că se pot număra pe degete. Dacă în urmă cu o lună sau două, pe lista locurilor de muncă vacante din Bihor erau peste 800 de joburi, iar majoritatea patronilor se plângeau că nu găsesc muncitori, acum numărul slujbelor disponibile a scăzut la 110. Privind spre un viitor incert, angajatorii nu-şi mai pun problema să facă angajări.

În acest context, specialiştii nu exclud ca rata şomajului să crească spectaculos. "Estimez că, până în mai, numărul şomerilor din Bihor se va dubla faţă de totalul de circa 3.000 din prezent, iar în şomaj tehnic vor fi circa o treime din totalul angajaţilor din judeţ", zice Békési.

Cu ochii pe Guvern

Reducerea activităţii se vede şi în parcurile industriale ale Oradiei. Companiile mai mari încă au comenzi de onorat, aşa că nu au renunţat la angajaţi, dar nu exclud să facă asta în luna aprilie. Cele mai mici au dat deja afară oamenii de care se pot lipsi.

Municipalitatea caută, însă, să-i ajute pe toţi investitorii. "Ca să venim în sprijinul companiilor, am renegociat preţurile la energie", spune Alina Silaghi (foto), directoarea Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea.

Singura speranţă a patronilor şi managerilor este că Guvernul nu va lăsa companiile să moară. De altfel, tocmai pentru a evita acest scenariu, săptămâna trecută, Comisia Europeană a pus la bătaie un fond de 100 miliarde de euro, bani pe care statele membre să-i poată împrumuta, pentru a susţine salariile angajaţilor mediului privat. Cum vor folosi guvernanţii români aceşti bani rămâne de văzut. Şi-ncă destul de repede...


CU MOTOARELE TURATE
Firma orădeană care refuză comenzi

În timp ce mulţi patroni se tem că vor trage obloanele, în Oradea există şi o firmă care nu mai face faţă clienţilor. "Săptămânal refuzăm comenzi de 3 milioane de euro", zice Cătălin Popa, managerul Decitex, companie ce produce lavete şi mopuri care dezinfectează folosind exclusiv apă.

Când şi-au dat seama că pandemia de Covid-19 va face ravagii, iar dezinfectanţii au devenit marfă rară, spitalele din toată ţara au apelat la fabrica orădeană. "70% din producţia noastră ajunge în spitale din toată lumea. În 10 zile am epuizat stocul de materie primă pentru 6 luni", zice directorul.