Nu în puține situații, statul se dovedește scump la tărâțe și ieftin la făină, ceea ce se întâmplă și în cazul Consiliului Județean Bihor, singurul din România care, în baza unui parteneriat cu Administrația Națională a Parcurilor Naturale, a accesat în urmă cu doi ani fonduri europene în valoare de 8,5 milioane lei, cu care a amenajat patru campinguri turistice, în Șuncuiuș, Bratca, Vadu Crișului și Dobrești, toate cu parcări, dușuri și toalete civilizate, cu foișoare, locuri anume pentru făcut foc și cu mici clădiri cu restaurante și puncte de informare turistică.

Atât doar că, deși lucrările au fost finalizate în primăvară și apoi recepționate, cele patru campinguri nu pot fi date în folosință, în plin sezon turistic!

CJ Bihor se înțelesese cu ANANP să preia siturile naturale protejate, doar că instituția de la București nu s-a ținut de cuvânt, pentru a emite un ordin în acest sens.

Apoi conducerea a fost schimbată, iar cea nouă este „paralizată” de o decizie, datând tot din primăvară, privind fuziunea mai multor instituții de mediu, între care și Administrația Parcurilor Naturale.

Ca să nu aștepte până se vor clarifica șefii noii structuri rezultate din comasare, președintele CJ, Mircea Mălan, s-a dus la finele săptămânii trecute la București, în speranța că va grăbi lucrurile. Nu de alta, dar campingurile nou-nouțe stau nefolosite taman când ar putea aduce la buget fix ce lipsește mai mult: bani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!