Incidentul s-a petrecut miercuri după amiază, în timp ce un echipaj al operatorului de salubritate se afla pe strada Aluminei, la numărul 49, pentru a toaleta nişte arbori din zonă.
"Aflându-se în braţul telescopic, la nivelul etajului 1 al unui bloc, un muncitor a auzit o doamnă care striga după ajutor. Era bolnavă, umbla cu cadru şi, căzută fiind în balcon, nu s-a mai putut ridica", a explicat BIHOREANULUI inginerul Paul Mureşan, şeful echipei de toaletare al RER Ecologic Service.
Braţul telescopic a fost direcţionat spre balcon, de unde se auzeau strigătele, iar muncitorul a intrat pe geam, a ridicat-o pe femeie şi a deblocat uşa. Între timp, colegii lui, de jos, au solicitat Ambulanţa, iar un echipaj a ajuns în scurt timp, pentru a-i verifica orădencei starea de sănătate şi pentru a-i acorda primul ajutor.
"Pacienta, de circa 70 de ani, are mai multe probleme de sănătate, cardiace, de tensiune în special, şi respiratorii. Cât timp a fost încă echipajul acolo, a început să se simtă mai bine. A refuzat orice tratament şi spitalizarea", a precizat dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.