Gheorghe Seica, fostul şef al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, eliberat din funcţie de către Consiliul Local în septembrie 2010, când Direcţia a fost transformată în simplu serviciu al Primăriei, a câştigat prima bătălie cu primarul Ilie Bolojan.

Deşi la vremea respectivă nu s-a mai prezentat la concursul pentru ocuparea postului de şef serviciu, Seica a dat în judecată Consiliul Local, Primăria şi pe Bolojan, cerând anularea hotărârii prin care a fost eliberat din funcţie şi renumirea sa pe vechea funcţie de director.

Ca să îşi mărească şansele de câştig, omul, devenit între timp angajat al Primăriei Holod, şi-a mutat domiciliul în Timişoara, unde a şi deschis procesul împotriva celor trei reclamaţi. Mişcarea s-a dovedit câştigătoare, Judecătoria Timişoara dându-i parţial câştig de cauză, adică hotărând reîncadrarea lui, dar nu şi despăgubirea bănească.

Acum, atât Consiliul Local, cât şi fostul director vor face recurs împotriva sentinţei, dar între timp metoda "brevetată" de Seica a fost împrumutată şi de alţi disponibilizaţi din Primărie, care au început să deschidă procese ba pe la Timişoara, ba la Arad...