Un nou scandal la echipa naţională. Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş au consumat alcool în timpul cantonamentului din San Marino. Cei doi nu vor fi folosiţi în meciul cu ţara gazdă.

Adrian Mutu şi Gabi Tamaş nu au respectat regulile impuse de selecţioner şi au întârziat peste termenul impus de Piţurcă pentru a sosi la hotel, marţi noapte, după ce antrenorul le dăduse o oră şi jumătate de relaxare într-un mall. 

Imediat cum au ajuns la hotel, celor doi li s-a reproşat că au consumat alcool. Jucătorii au negat, motivând că au fost în oraş să mănânce.

Cei doi ar fi trebuit să fie la hotel la ora 22.00, dar au venit la 12.00. Se pare că escapada a venit la iniţiativa lui Mutu, iar cei doi ar fi consumat o sticlă de vin la masa de seară.

Evenimentul l-a înfuriat pe Victor Piţurcă. Iniţial, selecţionerul a vrut să-i trimită imediat acasă, dar în final a decis că cei doi jucători nu vor fi folosiţi în meciul cu San Marino.

Reacţia selecţionerului, redată de ProSport, a fost: "La mine nu se face aşa ceva! Nu mă interesează dacă aţi băut sau aţi mâncat! V-am comunicat ceva, trebuia să respectaţi programul!".