Muzeul Ţării Crişurilor a obţinut anul trecut 1,4 milioane de lei, numai din vânzarea biletelor. Asta reiese din raportul de activitate prezentat joi, într-o conferinţă de presă, de managerul instituției, Gabriel Moisa, în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal.

Peste 160.000 de vizitatori

Anul 2023 a fost unul important pentru MŢC. Instituţia muzeală a funcţionat cu "motoarele turate", a declarat Călin Gal, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, în cadrul întâlnirii.

Atât în sediul principal, de pe strada Armatei Române nr. 1/A, cât şi în celelalte secţii ale complexului (Muzeul memorial Aurel Lazăr, Muzeul memorial Iosif Vulcan, Muzeul memorial Ady Endre, Peştera Vadu Crişului şi Muzeul oraşului Oradea din Cetate), au fost organizate o sumedenie de evenimente, de la concerte, conferinţe și lansări de carte, până la ateliere educaţionale susţinute de muzeografi pentru copii şi adolescenţi.

Proiectul cu cea mai mare amploare a fost "Tipografia de idei", care a presupus organizarea mai multor spectacole, concerte şi conferinţe în grădina muzeului, pe perioada verii (foto).

Statisticile anului trecut au fost comparate cu anul 2022 şi 2019, dat fiind că în perioada pandemiei, adică în anii 2021 şi 2020, instituţia de cultură a fost închisă mai multe luni, din cauza restricţiilor impuse la nivel naţional.

Cifrele sunt mult mai mari în comparaţie cu anii precedenţi. În 2023 au fost peste 160.000 de vizitatori, din care peste 116.000 au fost plătitori. Numărul de vizitatori a crescut considerabil faţă de 2019, când 57.047 de persoane au intrat în muzeele din complex (dintre care 22.257 au fost plătitori), dar și față de 2022, când au fost 106.517 de vizitatori (dintre care 76.486 plătitori).

"Restul au primit bilete de intrare cu valoarea de 0 lei, pe care le-am oferit la evenimentele cu intrare gratuită, tocmai pentru a ţine o evidenţă a acestora. Doar la «Tipografia de idei» au fost în jur de 25.000 de vizitatori. Însă de multe ori, colegii nu au făcut faţă când pe la poarta principală a muzeului intrau mai multe grupuri, şi cel mai probabil numărul este şi mai mare", a explicat Gabriel Moisa.

Venituri tot mai mari

De asemenea, veniturile au crescut considerabil. "Anul trecut a fost un an important şi din perspectiva veniturilor proprii. Pentru că numărul vizitatorilor a crescut, şi sumele atrase din vânzarea biletelor de intrare au ajuns la 1.456.866 de milioane de lei, spre deosebire de 936.740 de lei, sumă obţinută în 2022, şi de 113.560 lei, în 2019", a explicat Gabriel Moisa.

Veniturile complete ale complexului muzeal au fost de 18.687.357 lei, suma adunând şi subvenţii de la bugetul alocat de Consiliul Judeţean Bihor, bani utilizaţi din excedentul anului 2022, ori din fonduri europene.

În ce priveşte cheltuielile de personal, în 2023 s-au ridicat la 8.045.293 lei, în timp ce în 2022 au fost de 6.753.710 lei.

"În acest caz cheltuielile au fost mai mari, dar asta pentru că au avut loc creşteri salariale, prin OUG 168/2022, OUG 45/2023 şi Hotărârea nr. 900/2023", a mai explicat Moisa.

O vizită virtuală

În aceeaşi conferinţă de presă, Moisa a mai spus că urmează proiecte importante la MŢC. Reprezentanţii instituţiei au depus mai multe proiecte spre finanţare europeană, inclusiv unul în valoare de 2,5 milioane euro, prin care ar urma să fie creat un tur digital al întregului complex muzeal, adică inclusiv al secţiilor componente, care să poată fi vizitat de oriunde din lume, contra cost.

Instituţia va fi implicată şi într-un proiect finanţat tot din fonduri europene de cartografiere a siturilor arheologice şi a peşterilor din Bihor.

"Proiectele sunt deocamdată în stadiu incipient, dar noi vă vom ţine la curent cu evoluţia lor", a mai spus în final Gabriel Moisa.

Vezi mai jos raportul întreg al MŢC pe 2023:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!