Muzeul Ţării Crişurilor este partener într-un proiect transfrontalier al Consiliului Judeţean Hajdu-Bihar şi al Direcţiei Muzeelor din acelaşi judeţ. Proiectul, care presupune dotarea a şase laboratoare moderne de restaurare - trei în Oradea, trei la muzeul Deri din Debreţin - a fost demarat în luna februarie a acestui an.
Reprezentanţii MŢC au organizat, joi, o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat stadiul implementării proiectului, la care a participat şi Laszlo Attila, şeful laboratorelor de restaurare din Hajdu-Bihar. "Noi suntem foarte avansaţi cu achiziţionarea aparatelor necesare în laboratoarele pentru pictură, lemn şi paleontologie. La documentaţie ne-au ajutat mult cei de la Departamentul de achiziţii din Consiliul Judeţean", a declarat Aurel Chiriac, directorul Muzeului.
Până acum, în două runde de achiziţii, echipamentele pentru cele trei laboratoare au fost comandate în proporţie de 90%. "Pentru laboratoarele de paleontologie şi pictură, contractele au fost atribuite, iar câteva dintre echipamente ne-au şi fost livrate. Pentru laboratorul în lemn mai trebuie contractată achiziţia unor scule electrice", a precizat şi Erika Posmoşanu. Valoarea totală a sumei acordate partenerilor orădeni în acest proiect este de 65.180 de euro.
Practic, prin proiect vor fi amenajate şi dotate cele trei laboratoare la Muzeul Ţării Crişurilor, care vor permite investigarea problemei obiectului de patrimoniu mult mai rapid şi restaurarea acestuia. "Noi vom putea să folosim gratuit şi laboratoarele Roentgen, de textile şi de hârtie din Debreţin, şi invers", a mai spus Aurel Chiriac.
Directorul a mai precizat că, pe viitor, Muzeul Ţării Crişurilor ar putea să restaureze chiar şi pentru alte muzee.
Termenul pentru finalizarea proiectului este pe 31 ianuarie 2012, însă reprezentanţii Muzeului vor cere prelungirea acestuia cu o lună, din cauza unor întârzieri în procedurile de achiziţie.