Joi și vineri, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea, vor putea fi audiate lucrări culte de factură religioasă, Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur în Re major pentru Cor și Orchestră de Francisc Hubic, respectiv folclorică, Miorița-Baladă Oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră, care îmbină legenda plaiurilor mioritice cu muzica de inspirație folclorică, compusă de Sigismund Toduță.

Dirijorul evenimentelor va fi maestrul Romeo Rîmbu, iar Corului și orchestrei orădene li se alătură soprana Daniela Păcurar, alto Iulia Merca și tenorul Cristian Mogoșan.

Francisc Hubic s-a născut în zona Bihorului, într-o familie de rapsozi populari. A fost preot greco-catolic și s-a remarcat printr-o serie de lucrări de factură religioasă, majoritatea pentru cor și orchestră, caracterizate printr-o construcție armonică și melodică originală, o simbioză inedită între muzică și text.

Sigismund Toduță, la rândul său un compozitor transilvănean, extrem de activ în viața muzicală clujeană, este considerat creatorul școlii clujene de compoziție. Dificultatea partiturii este dată de melismele care învăluie pilonii centrali, formând scările modale întâlnite cu precădere în folclorul românesc.

Invitații celor două seri de concert sunt soprana Oana-Maria Trîmbițaș, mezzosoprana Iulia Merca și tenorul Cristian Mogoșan, toți soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, cu o vastă activitate artistică, cu colaborări importante cu instituții de profil din țară și străinătate și cu numeroase premii prestigioase obținute de-a lungul carierelor.

Dirijorul Romeo Rîmbu este profesor universitar la Facultatea de Arte, Departamentul Muzică din cadrul Universității din Oradea și dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea.

Organizatorii precizează că, din cauza restricțiilor din această perioadă și prezența în sală limitată la o capacitate de până la 50%, concertul se reia vineri, când sunt așteptați abonații, deoarece locurile pentru seara de joi sunt deja rezervate.