Lotus Center organizează în perioada următoare mai multe tipuri de evenimente destinate vizitatorilor mall-ului. Potrivit unui comunicat trimis de reprezentanţii centrului comercial, prima parte e dedicată muzicii.

Primul concert este programat vineri, 16 septembrie, de la ora 20 şi-i aduce sub cupola Lotus pe membrii formaţiei Queens, care vor cânta coveruri acustice. Evenimentele vor continua în aceeaşi zi a săptămânilor ce urmează. "Tot de la ora 20, pe 23 septembrie va avea loc un concert susţinut de "prinţesa naiului", Oana Lianu, pe 30 septembrie un recital David Bryan, iar pe 7 octombrie, va avea loc un concert susţinut de trupa West", se arată în informarea centrului comercial.

Duminicile în schimb, sunt rezervate copiilor. Pe 18 septembrie, între orele 13 şi 17, cei mai mici dintre orădeni sunt aşteptaţi să-şi amintească de vacanţă şi să confecţioneze o lucrare bazată pe cea mai frumoasă amintire. În data de 25 septembrie va avea loc o petrecere medievală, iar domnii şi domniţele vor fi invitaţi "să danseze, să participe la cursa cailor nărăvaşi şi să înveţe dragonul să zboare".

În următoare duminică, pe 2 octombrie, micuţii sunt invitaţi la programul "Back to School", unde vor putea participa la "talk-show-ul copiilor, iar apoi vor putea confecţiona materiale pentru şcoală". Ultimul eveniment din acea serie este programat pe 9 octombrie şi e denumit "Safari Party".

"Copii îşi vor putea dezvolta dexteritatea şi îndemânarea construind animăluţe şi participând la completarea unui Safari Puzzle", se arată în informarea Lotus Center. Toate aceste activităţi vor include modelaj de baloane şi face painting.

Pe de altă parte, amatorii de umor sunt chemaţi să-i vadă făcând stand-up comedy pe Dan Badea (21 septembrie, de la ora 20) şi Bordea (28 septembrie, de la ora 20).