În copilărie şi adolescenţă mulţi părinţi încearcă să-şi îndrume copiii să aleagă o meserie stabilă, poate chiar în domeniul în care activează ei. Sînziana, deşi a fost crescută într-o familie de medici, a fost încurajată să "guste" din artă şi să-şi urmeze visul de a deveni cântăreaţă de jazz în Marea Britanie.

BIHOREANUL a cunoscut-o pe tânără în Oradea, oraşul în care mai poposeşte doar câteva zile pe an, când nu e la facultate sau concerte.  

Artista din casa medicilor

Sînziana are în spate ani de studiu muzical. S-a născut într-o familie de doctori, părinţii Gelu şi Mirela Vrabie (tatăl chirurg, iar mama medic de laborator) susţinând-o de mică să ia lecţii de pian, pe care le-a început la 8 ani. După 2 ani s-a înscris şi la cursurile de canto ale Şcolii de Arte Francisc Hubic, iar în adolescenţă a urmat lecţii de pian-jazz.

În copilărie a descoperit şi pasiunea pentru actorie. În 2013 a jucat pe scena Teatrului Regina Maria, înconjurată de actori profesionişti, în spectacolul trupei Iosif Vulcan "Scripcarul pe acoperiş" (foto), unde a interpretat-o pe Bielke, mezina personajului principal.

Tânăra îşi aminteşte cu nostalgie momentul în care, în clasa a V-a, şi-a pus o dorinţă ambiţioasă. "După ce am văzut filmul «Stăpânul inelelor», am căutat informaţii despre Orlando Bloom şi am aflat că a terminat la Conservatorul Guidhall din Londra. Mi-am spus că acolo voi ajunge şi eu", povesteşte orădeanca.

Din Oradea la Londra

De atunci şi-a dorit să studieze la facultate în Anglia, dar a plecat mai repede decât credea. În 2014, pe când era în clasa a X-a la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, s-a înscris la un program de studii oferit de o asociaţie de şcoli din Marea Britanie pentru elevii din Europa de Est.

În urma unui interviu, a primit o bursă de 28.000 de lire sterline pe un an, ce i-a asigurat cazarea, mâncarea şi taxele de şcolarizare la Abbots Bromley School, în apropiere de oraşul Birmingham. Aici a studiat doar trei materii: muzică, fotografie şi performing arts, adică dans şi teatru. "Părinţii m-au susţinut şi am plecat împreună cu fratele meu, Gelu, care a intrat la facultate tot în Marea Britanie", spune ea.

Sînziana s-a integrat în liceu, şi-a făcut prieteni şi nu s-a simţit niciodată discriminată pentru că este româncă. În ultimul an de şcoală, în 2017, bursa i s-a prelungit şi a absolvit cu brio, după examenele susţinute la cele trei materii.

Pe calea jazzului

Încă de la începutul clasei a XII-a tânăra s-a pregătit pentru Conservator. Deşi era pasionată şi de actorie, a ales jazz-ul, pentru că profesorii cu care se pregătea în particular i-au spus că are potenţial.

"Am participat la 6 audiţii, organizate de tot atâtea şcoli, cele mai multe în Londra. Am avut emoţii, dar chiar la Guidhall i-am impresionat pe profesorii universitari, care mi-au spus din prima că mă vor. A fost un moment copleşitor pentru mine şi pentru mama, care m-a însoţit", îşi aminteşte ea.

Astfel, a devenit studentă la specializarea jazz la Conservatorul unde visa să înveţe şi unde au absolvit şi actorii Orlando Bloom şi Daniel Craig.

Solo şi în Sketchdoll

Patru ani a studiat tainele jazzului şi s-a făcut remarcată ca solistă, inspirată de Ella Fitzgerald şi Nancy Wilson, dar şi de doinele româneşti, pe care le cântă adesea în stil jazz. Sînziana a fost invitată la mai multe evenimente în Londra, a cântat în pub-uri şi în music venues, localuri în care britanicii ascultă muzică live.

În 2019 a fost cooptată în trupa de rock alternativ Sketchdoll (înfiinţată în 2017), cu care un an mai târziu a lansat albumul "See through me" ("Vezi prin mine"). "Piesa mea favorită este «Sid & Nancy» (video), o baladă despre o iubire toxică. În general chitaristul nostru compune piesele, iar noi, ceilalţi, mai venim cu idei. Textele sunt pline de metafore şi mesaje chiar şi pe tema schimbărilor climatice", detaliază orădeanca.

Terapeut de... muzică

Cum industria de divertisment a avut mult de suferit din cauza pandemiei, Sînziana s-a gândit să încerce şi ceva mai stabil. "La finalul facultăţii am ales un program de master de meloterapie, tot la Guidhall, unde învăţ să folosesc muzica în spitale sau în centre cu persoane cu dizabilităţi. În Marea Britanie aceste servicii sunt susţinute de stat, iar meloterapeuţii sunt angajaţi în sistemul sanitar (NHS)", explică tânăra.

La finalul masterului, în 2023, se gândeşte serios să-şi găsească un loc de muncă în domeniu, care să-i permită să-şi continue şi cariera de cântăreaţă, convinsă fiind că muzica ei poate să binedispună, dar şi să vindece...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!