Filarmonica de Stat şi-a asumat rolul de deschizătoare de drumuri în Oradea, după ce autorităţile au permis organizarea unor evenimente în aer liber cu maxim 500 de spectatori şi cu respectarea unor reguli. 

Vineri seară, în curtea Palatului Baroc, muzicienii Cameratei Michael Haydn a Filarmonicii au susţinut un concert. Fiind primul, instituţia a decis să asigure acces doar celor care au abonamente plătite la Filarmonică, dar care, din cauza pandemiei, nu s-au mai putut bucura de concerte. Astfel, la eveniment au participat circa 150 de persoane.

Organizatorii au amplasat scaunele la distanţă unele faţă de altele. Au existat şi familii şi grupuri de 2-3 persoane care au stat apropiate, acest lucru fiind permis prin ordinul comun emis de Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, prin care sunt reglementate evenimentele în aer liber. 

Muzicienii au purtat măşti pe durata concertului, deşi nu erau obligaţi să o facă. În schimb, în cazul spectatorilor masca a fost obligatorie. Orădenii s-au dus cu măşti la concert, însă unii nu s-au răbdat şi le-au tras sub bărbie din când în când. 

Spectacolul a fost supravegheat şi de jandarmi. Perimetrul evenimentului, în care au fost dispuse scaune, a fost delimitat cu garduri. 

Chiar dacă vremea a fost rece pentru o zi de iunie, publicul s-a bucurat de concertul care a cuprins lucrările Divertisment în Re Major de W.A. Mozart, Air de J.S. Bach, Adagio de T. Albinoni, Concerto Grosso în Sol Major de G.F. Haendel şi Dansuri Româneşti de B. Bartók.

Filarmonica îşi propune să continue organizarea unor concerte în aer liber în curtea Episcopiei Romano-Catolice din Oradea.