Au fost confirmate trei noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul Covid-19 în Bihor, în ultima zi, adică de duminică dimineaţa până luni dimineaţa, potrivit surselor BIHOREANULUI, astfel că numărul total al acestora, de la începutul pandemiei, a crescut la 550.

Dintre acestea, 90 sunt cazuri active, adică bihoreni care încă sunt infectaţi cu virusul. 

Cele mai recente rezultate ale testelor arată că pericolul nu a trecut, deşi, spre exemplu, cu o zi înainte nu au fost raportate cazuri noi.

Până în prezent, 441 de persoane s-au vindecat, adică un procent de 80%. De la debutul pandemiei, 19 persoane din judeţ care s-au îmbolnăvit de noul coronavirus şi-au pierdut viaţa. 

Pe de altă parte, luni dimineaţa în Spitalul Municipal erau internate 119 persoane, bolnavi confirmaţi şi suspecţi. 

În ceea ce priveşte numărul persoanelor aflate în carantină, acesta este de 82. 

Merită precizat că, de duminică dimineaţa până luni dimineaţa, poliţiştii bihoreni au verificat 981 de persoane aflate în izolare la domiciliu, potrivit unui comunicat semnat de prefectul Dumitru Ţiplea. Informarea nu precizează vreo sancţiune impusă acestora, semn că persoanele respective au fost găsite acasă. Potrivit legislaţiei în vigoare, cei care nu respectă măsura izolării, sunt sancţionaţi şi duşi în spaţii de carantină, urmând să şi suporte cheltuielile.