Nadia Comăneci a fost întâmpinată marți seară la Oradea cu o sală plină, aplauze, momente emoționante pregătite de micile gimnaste și o sculptură unicat din bronz, pe care a numit-o „cea mai frumoasă medalie” primită.
La gala „10 pentru eternitate”, organizată la 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, s-a aflat că inițiativa evenimentului i-a aparținut lui Ilie Bolojan, iar marea campioană a confirmat, la întrebarea BIHOREANULUI, că premierul interimar a convins-o să vină la Oradea.
Cu mama la Oradea
Sala Teatrului Regina Maria a fost plină marți seară, la un eveniment unic pentru Oradea, dedicat uneia dintre cele mai mari sportive ale tuturor timpurilor.
De asemenea, numeroși orădeni au urmărit evenimentul din Piața Regele Ferdinand, pe un ecran montat în fața clădirii. În zonă a fost amplasată și o instalație care pulveriza apă, pentru a-i ajuta pe spectatori să suporte mai ușor căldura.
Nadia Comăneci a venit la Oradea însoțită de mama sa, în vârstă de 85 de ani, și de fratele său. Printre cei prezenți s-au numărat, în mod surprinzător, și campioana olimpică la gimnastică Simona Amânar, căreia Nadia i-a transmis un salut în fața publicului, precum și episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, și episcopul romano-catolic Böcskei László.
Premierul Ilie Bolojan nu a fost prezent, fiind la București, însă într-una dintre loji s-a aflat Ioana, partenera sa, alături de primarul Florin Birta și de soția acestuia, Patricia.
Organizată de Primăria Oradea, prin Visit Oradea, gala a fost prezentată de jurnalista sportivă Simona Țăranu, a început cu un moment simpatic al Corului de Copii „Coralini” al Filarmonicii de Stat Oradea și a continuat cu demonstrațiile micilor gimnaste de la Clubul Sportiv Universitar Oradea și Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”.
Numărul 73, purtat de o mică gimnastă
Fetițele au avut momente delicate și atent pregătite, în care au folosit inclusiv panglici în culorile tricolorului. Demonstrația gimnastelor de la LPS „Bihorul” i-a fost dedicată Nadiei Comăneci și galei „10 pentru eternitate”, iar cea mai mică dintre ele, Ana Berdan (foto), a purtat un costum alb, mărginit de culorile tricolorului, și numărul 73, cel cu care marea campioană a concurat în urmă cu 50 de ani la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Momentul a emoționat-o pe Nadia, care, înainte de premierea sportivilor consacrați, a ținut să le cheme din nou pe scenă pe micile gimnaste. „Haideți, că despre voi este moștenirea care merge mai departe!”, le-a spus Nadia, invitându-le să rămână lângă ea.
Marea campioană le-a vorbit despre pasiune, muncă și sprijinul fără de care performanța nu poate exista, amintind că, deși gimnastul concurează singur, în spatele său se află o întreagă echipă. „Să știți că nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun (...). Dragostea și pasiunea pe care le găsiți față de ceea ce faceți sunt un lucru extraordinar”, le-a transmis ea.
Nadia le-a mărturisit spectatorilor că demonstrația i-a amintit de propriile momente din grădiniță și școală, când urca pe scenă și dansa. „M-a emoționat enorm acest lucru”, a spus campioana, subliniind cât de important este ca micii sportivi să fie susținuți de familie și de public.
24 de nume mari ale sportului bihorean
Un alt moment important al serii a fost dedicat sportivilor orădeni și bihoreni care au obținut performanțe la competiții naționale, europene, mondiale și olimpice. Unii sunt încă în activitate, iar alții au rămas în istoria sportului prin rezultatele obținute de-a lungul carierei.
Nadia Comăneci a ținut să le înmâneze personal diplomele de onoare, alături de Mihai Covaliu, fost campion olimpic la scrimă și actualul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Au fost premiați Ecaterina Cărbunar, la atletism, Alex Creț, la judo, Szűcs István Lajos și Roxana Stela Hamza, la box, Vlad Ioan Trip, la lupte greco-romane, Sămuilă Iris Alexandrina, la triatlon, Daria Ioana Pop, la taekwondo, Răzvan Schvarcz și Dan Fâșie, la judo, Sebastian Oltean, Vancsik Levente, Ramiro Georgescu, Kádár Kálmán și Dorin Cotrăș, la polo, Aurel Gavriș, la judo, Marcel Laza, Szokolszky István, Karmel Chimerel și Korodi Ibolya, la atletism, Octavian Șovre, arbitru de fotbal, Adrian Alexandrescu, arbitru de polo, Mihai Cioc și Mircea Frățică, la judo, precum și Cristian Gațu, vicecampion olimpic și dublu campion mondial la handbal, stabilit la Oradea.
Cristian Gațu nu a urcat pe scenă, astfel că Nadia Comăneci s-a dus cu diploma spre primul rând, de unde fostul mare handbalist urmărea gala.
„Un singur om a avut această idee”
Cu ocazia premierii sportivilor, Mihai Covaliu a fost cel care a dezvăluit, de pe scena teatrului, cine a avut ideea organizării evenimentului la Oradea. „E un singur om care a avut această idee. După aceea, echipa din spate a pus totul în practică. Un om care a schimbat fața acestui oraș, nu de unul singur, ci în echipă. Știm cu toții despre cine vorbim. Nu facem politică, în sport nu facem politică, dar ce-i al Cezarului trebuie dat Cezarului: domnul Ilie Bolojan”, a spus Mihai Covaliu, iar numele premierului a fost primit cu aplauze.
Mai târziu, primarul Florin Birta a confirmat pe scenă că Ilie Bolojan s-a implicat în pregătirea vizitei: „În primăvara acestui an m-a sunat domnul Bolojan, care era alături de domnul Covaliu, și puneau la punct vizita Nadiei la Oradea. Le mulțumesc pentru că au făcut posibilă această vizită”.
După gală, întrebată de BIHOREANUL dacă Ilie Bolojan a fost cel care a convins-o să participe la evenimentul de la Oradea, Nadia Comăneci a răspuns afirmativ. „Mi-a spus că trebuie să vin la Oradea. Mi-a spus așa: «Trebuie să vii și la Oradea, pentru că lumea te vede la televizor, nu știe că exiști. Deci trebuie să fii acolo, să fii alături de generația de astăzi, generația care te-a aplaudat, să sărbătorim acești 50 de ani»”, a relatat marea campioană.
Tot după gală, Nadia Comăneci le-a spus jurnaliștilor că ține să-i mulțumească lui Ilie Bolojan „pentru că m-a ajutat la Onești”, cu referire la proiectul Guvernului de a moderniza baza Clubului Sportiv Municipal Onești, unde Nadia Comăneci s-a format și s-a antrenat.
Pe de altă parte, marea campioană a dezvăluit și că are legături de familie cu orașul, sora tatălui său fiind căsătorită cu un orădean, și a amintit vizitele din trecut la Băile Felix, unde venea pentru pregătire și refacere alături de colegele sale. Sosind acum la Oradea, fosta gimnastă s-a declarat impresionată: „Primul lucru pe care l-am spus a fost: «Ce oraș frumos și curat și ce lume pașnică!»”.
Primul 10... și cele care au urmat
În dialogul purtat pe scena Teatrului Regina Maria cu Simona Țăranu, Nadia Comăneci a vorbit, deschis și pe larg, despre copilărie, anii de pregătire, performanța de la Montreal, momentele dificile și viața de după încheierea carierei sportive. A povestit că, în copilărie, ar fi fost atrasă de medicină, dar energia și curiozitatea au condus-o către gimnastică. A explicat și felul în care încerca mereu să-și depășească limitele, chiar și la exercițiile care nu îi plăceau. „Când ne spunea antrenorul să facem 15, eu făceam 16. Când ne dădea 16, făceam 17”, a povestit Nadia.
În 1978 a vrut să renunțe și să descopere viața din afara sălii de gimnastică, dar după puțin mai mult de două luni a ajuns la concluzia că aceasta era „destul de plictisitoare”.
Vorbind despre momentul istoric de la Montreal, Nadia a mărturisit că nu obișnuia să se uite la note, pentru că își putea evalua singură execuția. „Mi s-a părut că am făcut o execuție bună. N-am știut nimic despre istorie, despre 10, despre nimic”, a spus ea. A auzit însă rumoarea din sală, s-a întors spre tabelă și a văzut afișat 1.00, fiindcă sistemul nu putea reda nota 10.
Și numărul 73, purtat atunci de gimnastă, a dobândit pentru Nadia o semnificație aparte, a povestit campioana: la Montreal a primit șapte note de 10 și a câștigat trei medalii de aur.
„Calitatea românilor este aceea de a avea speranță”
Întrebată cum a reușit să treacă peste momentele grele, campioana a spus că sprijinul colegelor a avut un rol important. Când uneia îi era greu, celelalte îi spuneau: „Fii tare!”. „Cred că o calitate a românilor este aceea de a avea speranță, speranță că va fi mai bine. Așa am trăit și noi, cu speranța de a fi mai bine, de a face un pas înainte, de a învăța cum să ne ridicăm atunci când cădem”, a spus Nadia Comăneci.
Gimnastica, a adăugat ea, i-a oferit poate cea mai bună lecție în acest sens: „Mai ales în gimnastică, cădem de așa multe ori, încât, învățând să ne ridicăm, pot să spun că această valoare ne-a ajutat și în viața de astăzi”.
Marea campioană a vorbit și despre nevoia ca sportul să redevină accesibil tuturor copiilor. În opinia sa, fiecare grădiniță și școală ar trebui să le ofere celor mici un loc în care să poată face sport gratuit, cu atât mai mult cu cât internetul și rețelele sociale au redus contactul direct dintre copii.
Și micile gimnaste, rămase în sală, au avut ocazia să-i pună întrebări Nadiei Comăneci, iar la final, să se fotografieze cu ea și să o îmbrățișeze.
Arnold Schwarzenegger, în documentarul „Nadia”
Publicul de la Oradea a văzut în avanpremieră și un fragment din documentarul „Nadia”, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, care urmează să fie lansat în 2027.
Secvențele prezentate au cuprins imagini de arhivă și mărturii despre performanța unică a gimnastei care, la numai 14 ani, a schimbat istoria acestui sport. În documentar apare și Arnold Schwarzenegger, prieten apropiat al Nadiei, care vorbește despre povestea și personalitatea ei. Întrebată despre fostul culturist și actor, Nadia l-a descris drept o persoană extrem de muncitoare, punctuală și implicată în comunitate. „Nu știu de unde are așa de multă energie”, a spus ea.

Totodată, în foaierul teatrului, publicul a putut vedea expoziția documentară „Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune”, realizată de Arhivele Naționale ale României și construită, în varianta prezentată la Oradea, în jurul numărului 73. Expoziția va putea fi văzută, de la finalul acestei săptămâni, în Pasajul Madach din Oradea, iar din septembrie, la Muzeul Țării Crișurilor.
„Cea mai frumoasă medalie”
Spre finalul galei, cântăreața bihoreană Narcisa Badea a intonat Imnul Național al României, iar primarul Florin Birta i-a oferit Nadiei Comăneci un buchet mare de flori și o sculptură unicat din bronz. Intitulată „Madona Minunată”, lucrarea a fost realizată de sculptorul bihorean Daniel Dan. „Orașul Oradea și noi toți ți-o oferim cu mare drag”, a spus edilul.
Forma sculpturii evocă o singură aripă, ca simbol al grației, avântului și dorinței de a depăși limitele, fiind inspirată de momentul în care Nadia a redefinit posibilul prin primul 10 perfect.
„Este ca o flacără olimpică”, a spus Nadia în timp ce admira sculptura. „Este cea mai frumoasă medalie pe care am primit-o. E superbă! (...) M-ați copleșit, nici nu știu ce să mai spun”. Iar când primarul a spus că organizatorii au încercat să pregătească o gală „aproape de perfecțiune”, Nadia l-a corectat: „Să nu spuneți «aproape de 10», pentru că a fost o seară de nota 10”.