Momentul istoric în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din gimnastica olimpică va fi readus în atenție la Oradea, la 50 de ani de la performanța de la Montreal.

Expoziția documentară „Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune”, realizată de Arhivele Naționale ale României, se deschide pe 16 septembrie, la ora 16 la Muzeul Țării Crișurilor, și va putea fi vizitată până în decembrie.

Expoziția reconstituie, prin documente de arhivă, fotografii și mărturii de epocă, parcursul Nadiei Comăneci și performanța care a intrat în istoria sportului mondial la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976.

Atunci, gimnasta română a primit primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Cum sistemul electronic nu fusese configurat să afișeze nota „10.00”, tabela a indicat „1.00”, alături de numărul de concurs 73 purtat de Nadia.

Tocmai aceste două numere stau la baza conceptului expoziției. Prima ediție, organizată în iulie la București, a fost construită grafic în jurul celebrului „1.00”. Pentru prezentarea de la Oradea, conceptul a fost reconfigurat în jurul numărului „73”, cifre a căror sumă este 10.

Această versiune a fost prezentată pentru prima dată la 11 august 2026, în foaierul Teatrului „Regina Maria”, în cadrul Galei „10 pentru eternitate”, dedicate Nadiei Comăneci (foto), iar ulterior în Pasajul Madách Imre.

„Cele două formule expoziționale, 1.00 de la București și 73 pentru Oradea, recompun conceptual și vizual imaginea tabelei electronice de la Montreal și readuc în memoria publicului momentul în care perfecțiunea sportivă a depășit limitele tehnologiei”, arată Muzeul Țării Crișurilor într-un comunicat.

La vernisaj vor vorbi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul muzeului, și arh. dr. Maria-Alexandra Sas, autoarea conceptului expozițional.

Expoziția „Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune” va rămâne deschisă la Oradea până în decembrie 2026.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Nadia Comăneci a fost recent la Oradea, pe 11 august, ca invitată de onoare a Galei „10 pentru eternitate”, organizată la Teatrul Regina Maria cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Marea campioană a fost întâmpinată de o sală plină și a primit, între altele, o sculptură unicat din bronz, pe care a numit-o „cea mai frumoasă medalie” primită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!