Doar câţiva apropiaţi ai cuplului cunosc faptul că cei doi aşteaptă un copil, iar Naomi încearcă, în ultima perioadă, să evite apariţiile în public. Conform unor persoane din anturajul celor doi, "Vlad şi Naomi au decis ca ea să nască într-o clinică din Moscova, dar cu medici străini".

Tot pe surse anonime, jurnaliştii mondeni au aflat că diva are un antrenor personal din Statele Unite care se ocupă cu gimnastica pentru femeile gravide.

"Naomi nu a fost demult văzută la sala de fitness din World Class din Moscova unde mergea cu regularitate până recent", a recunoscut, sub rezerva anonimatului, un responsabil din administraţia centrului.

Oligarhul rus Vladimir Doronin, în vârstă de 47 de ani, şi Naomi Campbell s-au cunoscut la Festivalul de Cannes din 2008 şi de atunci sunt inseparabili. Oficial, Doronin nu este divorţat de actuala sa soţie Ekaterina, cu care are o fiică de 12 ani.