Ilie Năstase, în vârstă de 70 de ani, nu crede în ceea ce au scris jurnaliştii de la The Telegraph, care au anunţat că agenţii de pază de la Wimbledon au primit poze cu fostul mare tenismen român, pentru a nu-l lăsa să intre pe arene. Năstase spune că dacă e cazul, se deghizează ca să nu fie recunoscut.

"E o minciună! Daily Telegraph a aruncat asta pe piaţă, dar e o minciună. Nu am nicio interdicţie, dacă am bilet mă pot duce la meci. Eu nu am nicio suspendare, nici nu s-a judecat cazul. Ei trag de timp. Dar nu mă poate opri nimeni să intru pe arenă cu bilet. Mai lipsea să mă interzică şi în Anglia! Cei de la intrare stau să se uite la fiecare persoană care intră pe stadion? Atunci mă deghizez şi eu!”, a declarat Ilie Năstase pentru Dolce Sport.

Năstase nu a mers nici la Roland Garros, unde spune că a fost invitat în lojă alături de Ion Ţiriac. “Nu m-am dus, poate făceam vreo prostie şi pe acolo, mă certam cu cineva...”, a spus fostul tenisman, care crede că anchetarea sa e tergiversată pentru a fi compromis.

“Nu ştiu când mă vor suspenda, poate peste cinci ani, cât o dura procesul acesta. Ei trag de timp ca să-şi bată joc de mine, să vină şi US Open şi să fie aceeaşi situaţie. Dar Wimbledon-ul şi Roland Garros-ul nu au nicio treabă cu Fed Cup. Serena a înjurat un arbitru şi pedeapsa a fost doi ani cu suspendare", a declarat Năstase.

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost suspendat provizoriu, pe 23 aprilie, şi nu are acces la competiţiile ITF, după ce a avut un conflict cu jucătoarea Johanna Konta şi Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii, în timpul confruntării de la Mamaia.

Citeşte şi: Interzis în arenă! Poza lui Ilie Năstase a fost distribuită paznicilor de la Wimbledon