Reprezentativa de polo a României a încheiat cu punctaj maxim grupa de calificare la Campionatul European de polo, ce se va desfăşura la Zagreb, în perioada 28 august - 11 septembrie 2010. Cu biletele pentru „europene" în buzunar, România şi Rusia au dat bătălia finală pentru primul loc în grupa de la Oradea, victoria revenind poloiştilor noştri cu 12-10 (4-1, 1-3, 4-2, 3-4). A fost al treilea succes al naţionalei noastre după 17-5 cu Marea Britanie şi 13-6 cu Olanda.

Partida România - Rusia a fost considerată, pe drept cuvânt, finala grupei preliminare de la Oradea. Înaintea meciului direct, desfăşurat duminică, în ultima etapă a preliminariilor, atât România cât şi Rusia acumulaseră maximum de puncte prin victoriile obţinute în faţa reprezentativelor Olandei şi Marii Britanii. Ambele echipe aveau asigurată calificarea la Campionatul European ce se va desfăşura la Zagreb, în perioada 28 august - 11 septembrie 2010.

Meciul a debutat cu un joc excelent al României, care conducea după primul sfert cu 4-1. A urmat replica experimentatei echipe ruse, care a reuşit să egaleze 4-4. Din acel moment, echipa României, antrenată de Istvan Kovacs, a reuşit momente de joc perfecte, materializate pe tabelă cu o serie consecutivă de cinci goluri: 9-4, astfel că meciul era practic jucat. Până la final ruşii au avut o tresărire de orgoliu şi au redus diferenţa de pe tabelă la 12-10 (4-1, 1-3, 4-2, 3-4).

România a încheiat grupa preliminară C pe locul 1, cu maximum de puncte, 9, urmată de Rusia 6 puncte, cele două echipe urmând să fie prezente la turneul final al Campionatului European de la Zagreb.

Golurile echipei noastre au fost marcate de Alex Matei 4, Nicuşor Diaconu, Tibi Negrean şi Cosmin Radu câte 2, Kadar şi Iosep câte unul în timp ce pentru ruşi au marcat: Lisunov şi Zheltovski şi Garbuzov câte 3 goluri şi Vizhniakov 1.