Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă care prevede decontarea integrală a costurilor de navetă pe care le au elevii. În urmă cu trei ani, fostul ministru Remus Pricopie a plafonat naveta elevilor.

otrivit OUG, "elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul local, prin bugetul unităţii de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă".

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus într-o postare pe contul său de Facebook că decontarea navetei este direct legată de abandonul şcolar.

"Abandonul şcolar reprezintă una dintre problemele cu care se confruntă educaţia, cauza principală pentru existenţa acestei situaţii fiind dată de lipsurile materiale. Trecerea de la gimnaziu la liceu înregistrează, an de an, pierderi mari în rândul celor care ar trebui să îşi continue studiile. Lipsa banilor face ca elevii să renunţe la şcoală, pentru că naveta este costisitoare pentru familie. Pentru că ne dorim ca toţi aceşti copii să vină la şcoală şi astfel să îşi poată contura un viitor mai bun, vom interveni prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să facă posibil decontul integral al navetei elevilor. Lansăm astăzi în dezbatere publică proiectul de ordonanţă, care să poată fi adoptat înaintea începerii anului şcolar 2016- 2017", a scris Dumitru.

Fostul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, orădeanul Horia Oniţa, salută demersul ministerului spunând că "nu a fost un drum uşor".

"După poziţii, declaraţii, întâlniri la nivel de ministerul educaţiei sau guvern, petiţii la Avocatul Poporului şi multe altele, demersul se apropie de final. Peste două săptămâni, proiectul va fi aprobat prin OUG, şi chiar e o urgenţă, cu impact major în abandonul şcolar, în rata de părăsire timpurie a şcolii şi inerent în economia românească", a declarat Oniţa, citat de mediafax.ro.