Consiliul Local Oradea a aprobat, marţi, în şedinţa ordinară, cu unanimitate de voturi, proiectul propus de OTL pentru a oferi abonamente combinate, la preţ redus, locuitorilor comunelor Sânmartin şi Borş, documente valabile atât pentru cursele între localităţile lor şi Oradea cât şi pentru transportul prin oraş.

"Este o formă de ajutor oferită celor care lucrează în Oradea. Dacă până acum, aceştia plăteau circa 140 de lei pentru un abonament pe toate liniile în oraş şi pentru un abonament până aici, de acum vor plăti doar 110 lei", a explicat primarul Ilie Bolojan, înainte cu o zi, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele care urmau să fie supuse votului.

OTL introduce aşadar un nou tip de abonament, cu "tarif combinat", pentru navetiştii din comunele Borş şi Sânmartin, unde societatea de transport în comun a devenit operator începând din 1 ianuarie 2014, ca urmare a intrării acestora în Asociaţia de Dezvoltare Interregională Transregio.

Abonamentele valabile în localităţile din comuna Sânmartin şi în Oradea vor avea, aşadar, tariful unic de 110 lei, la fel şi cele valabile în satele Sântion şi Borş din comuna Borş. În schimb, abonamentele cu tarif combinat pentru locuitorii din Santăul Mic şi Santănul Mare vor costa 125 de lei.

Separat, un abonament valabil pe toate liniile în Oradea costă 70 de lei. Un abonament Oradea - Borş costă 80 de lei, până în Sântion 70 de lei, Santăul Mic - 90 de lei, respectiv Santăul Mare 100 de lei.

Spre comuna Sânmartin, în schimb, un abonament lunar pentru Băile 1 Mai ori Băile Felix costă 62 de lei, pentru Cordău - 75 de lei, Betfia - 75 de lei, Cihei - 70 de lei, respectiv localitatea Sânmartin - 57 de lei.

Astfel, dacă aleg abonamentele combinate, navetiştii pot profita de discounturi între 17 şi 45 de lei, în funcţie de localitatea de unde vin. Potrivit lui Csuzi Istvan, la 10 ianuarie 2014, circa 1.200 de locuitori ai comunei Sânmartin, respectiv 250 de locuitori ai comunei Borş îşi făcuseră abonamente la OTL.