În timp ce ţara în care s-au născut este pusă la pământ de pandemia de coronavirus, italienii care au afaceri în Bihor se mobilizează pentru ajutorarea autorităţilor de aici.

Asociaţia „Italiani in Bihor” a strâns banii necesari pentru a cumpăra pentru secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea un aparat de monitorizare a bolnavilor, din dorinţa ca unitatea medicală să fie pregătită pentru bolnavii care vor ajunge aici.

„În timp record, prin Asociația Italiani in Bihor, am reușit să strângem o sumă importantă cerută de urgență de Spitalul Județean din Oradea, pentru achiziționarea unui aparat specific pentru monitorizarea acestei îngrozitoare molime, COVID-19. Intenția noastră este să avem o structură medicală mai bine dotată, capabilă să primească cât mai mulți pacienți posibil (poate cei dragi ai noștri, noi înșine sau angajații noștri)”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de asociaţie.

Italienii fac totodată un apel: situaţia din ţara lor natală trebuie să fie o învăţătură pentru români. Dacă Italia, o ţară cu unul dintre cele mai bine organizate sisteme sanitare din lume, a ajuns să numere sute de morţi în fiecare zi, din cauza noului coronavirus, românii nu pot să creadă că ei sunt de neatins.

Asociaţia prezidată de Antonio Sargenti, patronul fabricii de încălţăminte Bihore, a mai anunţat că va continua să adune bani de la oamenii de afaceri, iar toate fondurile vor fi cheltuie pentru achiziţionarea de aparatură medicală necesară pentru tratarea COVID-19.

Până sâmbătă, în Bihor sunt confirmate cinci cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, toţi pacienţii fiind internaţi în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Oradea. În total, în ţară au fost confirmate 367 de îmbolnăviri, din care 59 doar în ultimele 24 de ore.

La nivel global, până sâmbătă la ora publicării acestei ştiri, erau înregistrate 284.566 de cazuri. Italia este pe locul 2 în lume, cu 47.021 de bolnavi confirmaţi şi 4.032 de morţi.

UPDATE:

Potrivit asociaţiei Italiani în Bihor, până pe 23 martie, la ora 14, s-a colectat suma de 200.750 lei.  "La ora 15.00 s-a efectuat un transfer de 165.000 lei în contul Spitalului Județean de Urgență, prin care se onorează contractul de donație întocmit în scopul achiziționării aparaturii medicale specifice. Rămân la dispoziție 35.750 lei, care vor fi destinați cererilor altor entități autorizate, în următoarele zile. Menționăm că strângerea de fonduri va continua pe întreaga perioadă a urgenței generate de această molimă îngrozitoare, COVID-19", au transmis reprezentanţii Asociaţiei.