Reprezentativa României la fotbal a fost învinsă categoric duminică, cu 4 – 0, de Coreea de Sud la Jocurile Olimpice.

Echipa României nu a avut nicio şansă în faţa adversarei fiind practic dominată pe toată durata celor două reprize.

Tricolorii au ajuns rar în faţa porţii adverse, fără nicio ocazie clară de gol, în timp ce jucătorii coreeni au mutat jocul în faţa porţii apărate de Aoiani.

Portarul echipei olimpice a României a avut mai multe intervenţii salvatoare inclusiv în situaţii în care a rămas singur în faţa atacanţilor coreeni.

Coreenii au deschis scorul în minutul 27 printr-un autogol spectaculos al lui Marius Marin după care soarta jocului a fost pecetluită în minutul 45 când Ion Gheorghe a fost eliminat din teren după două cartonaşe galbene pentru proteste şi o lovitură cu cotul.

Rămasă cu zece jucători în teren naţionala olimpică a României a pătruns şi mai rar în jumătatea adversă a terenului.

Cel de-al doilea gol a al coreenilor a beneficiat şi de ajutorul lui Valentin Gheorghe care, aflat în cădere, a deviat fără să vrea în propria poartă un şut tras din afara careului iar al treilea a fost marcat în minutul 83 de Kang-In Lee în urma unui penalty comis de Ricardo Grigore.

Acelaşi Kang-In Lee a marcat şi cel de-al patrulea gol în urma unei intervenţii care a luat defensiva românească prin surprindere în minutele de prelungiri.

Calificarea reprezentantei olimpice a României în "sferturi" este acum condiţionată de o victorie împotriva Noii Zeelande în partida programată pentru miercuri la ora 11:30, ora României.