Pasajul subteran care face legătura între Piaţa Bucureşti şi Gara Centrală din Oradea se distruge pe zi ce trece şi este un pericol pentru pietoni.

Bucăţi de tencuială se desprind din tavan tot mai des şi doar norocul a făcut ca până acum nimeni să nu fie rănit.

Doi cititori au transmis, dumincă, BIHOREANULUI imagini cu moloz căzut. 

"Le cade tencuiala turiştilor în cap", a transmis unul dintre ei.

Problema este una veche deja şi doar norocul a făcut ca până acum nimeni să nu fie rănit.

În decembrie anul trecut, BIHOREANUL a mai semnalat că bucăţi din tavanul pasajului au căzut. Totuşi, Primăria Oradea nu a anunţat vreun proiect pentru repararea tunelului care, pentru unii dintre vizitatorii oraşului, conturează prima impresie...