Şi-au frecat zece ani coatele pe tratatele de medicină, ca să ajungă acum ca şi căpşunarii cu zece clase. Sunt doctorii din România de azi!

Sătui să lucreze într-un sistem subfinanţat şi pe lefuri de toată jena, în ultimii 3 ani nu mai puţin de 168 de medici bihoreni au cerut să plece să muncească în străinătate. Adică unul din 10!

Medici în grevă

Sănătatea românească s-a-mbolnăvit de tot: spitalele duc lipsă de medicamente, absolvenţii de Medicină ajung să muncească în crâşme, iar medicii lucrează pe salarii de 2-300 de euro, trăind practic din "mila" pacienţilor.

Nu mai departe de săptămâna trecută, medicii de familie au protestat, refuzând să mai elibereze reţete şi trimiteri la colegii specialişti, revoltaţi că prin noua formă a contractului-cadru pe care trebuie să îl semneze cu Casa de Sănătate veniturile le vor scădea cu 30-40% faţă de 2009, după ce şi anul trecut li se diminuaseră cu 30% faţă de 2008.

08 Dumitrescu.jpgSituaţia pune în pericol de faliment cabinetele medicilor de familie. "Dacă prevederile ar fi rămas în vigoare, am fi ajuns la nivelul anilor 2003-2004. În urma negocierilor, s-a revizuit partea de finanţare a cabinetului, reformulându-se punctajele pe grupele de vârstă, fapt ce va duce la o scădere a veniturilor cu doar circa 10%, şi nu cu 30-40%, cum era iniţial", explică dr. Mircea Dumitrescu (foto), vicepreşedintele Colegiului Medicilor Bihor, prezent la negocieri.

Sistem "defect"

08 Claudiu Cozmiuc.jpgÎn lupta cu sistemul, mulţi medici aleg să plece acolo unde munca le e apreciată şi mult mai bine plătită. Primii care fug sunt tinerii. Doctorul Claudiu Cozmiuc (foto), de exemplu, specializat în medicina de urgenţă, are 31 de ani, a absolvit Facultatea de Medicină din Oradea în 2004 şi spune că numai norocul l-a făcut să-şi găsească un loc de muncă.

A lucrat la Ambulanţa Bistriţa şi la Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde, spune el, au fost gărzi când era nevoit să facă faţă singur la 120 de pacienţi. Anul trecut a ajuns la Serviciul de Ambulanţă Bihor. "Greu de crezut, dar am întâlnit aici un profesor universitar care nu ştia manevrele de resuscitare pulmonară! Nu ştia să facă extensia capului, ca să poată ventila un bolnav!", spune orădeanul, transferat între timp la Ambulanţa Pelican.

Supărat că medicii iau salarii "asemeni vânzătorilor de la tarabele din piaţă", revoltat că CAS este "căpuşa sistemului sanitar, care nu ar trebui să existe fiindcă pune piedici sistemului privat", dar şi că "la conducerea ţării 80% sunt comunişti", anul trecut, după alegeri, Claudiu a decis să-şi găsească un loc de muncă în străinătate. "Marea Britanie, Franţa, Italia caută în disperare medici şi sunt dispuse să ofere condiţii foarte bune de salarizare, dar şi de promovare. Am depus două CV-uri, iar la două zile am şi fost contactat de două companii".

Se caută medici

Claudiu a fost angajat ca medic specialist în urgenţe şi accidente de Kettering General Hospital, la 120 kilometri de Londra, în urma a patru interviuri. A fost întârziat doar de birocraţia din România, deoarece pentru a putea profesa în străinătate avea nevoie de un certificat de la Ministerul Sănătăţii, care să-i ateste calitatea de medic "compatibil" cu UE. L-a primit după câteva luni de la depunerea cererii, iar săptămâna trecută şi-a primit şi certificatul profesional curent, necesar pentru a dovedi că e membru al Colegiului Medicilor.

"Sunt angajat începând cu 1 iunie. Mi se oferă cazare în perimetrul spitalului, la 250-300 de lire sterline lunar, mâncare la cantina spitalului şi salariu de 4.850 lire sterline lunar. Voi rămâne cu circa 3.500 de lire, dar e de peste 10 ori salariul unui medic de la noi", spune el. În plus, dacă bitanicii vor fi mulţumiţi de serviciile lui, orădeanul va avea posibilitatea să-şi renegocieze salariul şi chiar să avanseze.

Unul din zece

La fel ca el, pleacă tot mai mulţi medici, de toate specializările, fie că au 40 sau 55 de ani. Mai puţin stomatologii, în cazul cărora fenomenul e mai redus ca amploare, pentru că, aşa cum explică dr. Gheorghe Ionuţ, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bihor, tot mai mulţi străini, în special italieni, vin să-şi trateze dinţii la Oradea, găsind aici servicii la fel de bune şi la preţuri mult mai mici.

Potrivit Colegiului Medicilor, din 2007 nu mai puţin de 168 dintre cei 1.770 de medici specialişti înregistraţi în Bihor au solicitat certificatul care le dă dreptul să practice în ţările UE. Adică, unul din 10! Iar trendul este ascendent. În timp ce în 2007 au solicitat certificatul profesional curent 36 de medici, anul trecut s-au eliberat 87, iar anul acesta câte 7-10 medici îl solicită săptămânal.

08 Ovidiu Burta.jpg"Asta nu înseamnă că ei şi pleacă neapărat. Certificatul le dă posibilitatea atât să facă diverse specializări în străinătate, cât şi să practice acolo medicina, fie că e vorba de câteva luni, câţiva ani, sau doar la sfârşit de săptămână", explică dr. Ovidiu Burtă (foto), purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor.

Navetişti de week-end

Dar "migrarea" nu este singura practică printre doctori. Mai nou, ei fac şi "naveta", la final de săptămână, în clinici din Ungaria sau alte ţări. Singurele condiţii sunt să ştie limba ţării respective ori engleza şi, bineînţeles, să aibă girul Colegiului Medicilor. De multe ori fac naveta cu avionul şi tot li se rentează: românii muncesc bine şi, în plus, sunt plătiţi mai puţin decât e un doctor de-al lor.

"Sumele nu se cunosc, pentru că informaţiile astea circulă doar în cercuri restrânse. Oricum, e epidemie de medici care pleacă!", spune un medic de familie. "Subiectul e tabu, deoarece la CAS trebuie să declari orarul şi toate locurile de muncă pe care le ai. Ceea ce e altă aberaţie. Nu e corect să mă limiteze să muncesc un anumit număr de ore pe săptămână? Nu-i treaba CAS ce fac eu în timpul liber...", explică el.

Dacă sunt prinşi că au "omis" să declare jobul de week-end, medicii riscă rezilierea contractului cu Casa, dar şi un dosar penal pentru declaraţii în fals.

Fenomen UE

Specialiştii de dincolo cunosc situaţia românilor şi chiar îi sprijină. Pentru că la noi eliberarea actelor durează mult, unele cabinete din Ungaria trec cu vederea acest detaliu. "Neoficial, se poate lucra în Ungaria şi Franţa şi fără acceptul de la Ministerul Sănătăţii", susţin sursele BIHOREANULUI.

Iar locuri de muncă sunt, pentru că, la rândul lor, medicii unguri "migrează" în alte ţări, care plătesc şi mai bine. Un medic maghiar primeşte pentru o gardă la sfârşit de săptămână în Anglia sau Irlanda chiar 3-4.000 de euro. "Câştigă foarte bine chiar şi cu două-trei gărzi lunar. Aşa, chiar nu le mai merită să stea toată ziua în cabinet", comentează medicul orădean.

Dar până ca specialiştii noştri să ajungă la nivelul ungurilor va trece multă vreme. Cât timp sunt bătaia de joc a tuturor, iar autorităţile nu se străduie să-i ţină acasă, nu le rămâne decât să emigreze. Or fi jurat ei să salveze vieţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să le salveze pe ale românilor...


JOBURI PE TAVĂ
Până la 9.000 de euro pe lună!

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ţări precum Anglia, Germania, Franţa, Danemarca ori chiar Slovenia, oferă frecvent joburi pentru medici de toate specializările, chiar şi pentru rezidenţi, de la ginecologie, psihiatrie ori nefrologie, până la oftalmologie, cardiologie, medicină internă sau de urgenţă.

"Acum avem un singur loc, de chirurg, în Suedia, pe un salariu între 4.500 şi 6.000 de euro, plus facilităţi precum învăţarea limbii şi participarea la congrese de două ori anual", precizează Simona Burdean, consilier EURES la AJOFM Bihor. "În Anglia, de unde ne vin cele mai multe oferte pentru locuri de muncă, salariile medicilor variază între 55-77.000 de lire sterline brut pe an, în Germania sunt de 5-7.000 de euro pe lună, în Franţa până la 9.500 euro, iar în Danemarca între 6.500 şi 8.000 euro lunar", adaugă ea.