Minivacanţa de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională naşte ”nebunie” în Vama Borş. Timpii de aşteptare pe sensul de ieşire din ţară au ajuns, joi, la peste 60 de minute, pentru autoturisme. Potrivit aplicaţiei Trafic Online a Poliţiei de Frontieră, la ieşirea din ţară prin Borş sunt amenajate 10 artere, iar la intrare 4.

Şi la camioane este coadă, camionagiii aşteptând în medie 260 de minute, adică mai bine de patru ore. Pe sensul de ieşire din ţară sunt amenajate 3 artere, iar la intrare două.

Poliţiştii de frontieră îi sfătuiesc pe cei care doresc să iasă din ţară să acceseze întâi aplicaţia Trafic online, cu menţiunea că valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului şi situaţia operativă înregistrată în punctul de trecere.

"Vă recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor, din punct de vedere al tranzitului, doar a unora dintre acestea, din cauza unui numar mare de călători, într-un timp foarte scurt", transmit poliţiştii de frontieră.

De altfel, traficul este aglomerat în toată țara pe principalele drumuri naționale, efectivele de polițiști fiind sporite.